De fiecare dată când întrebi un şef de la ANAF, un secretar de stat de la Finanţe sau chiar miniştri de fenomenul generalizat al bonurilor fiscale neeliberate de comercianţi, se uită ca prin sticlă.
"Dar ştiţi că nu acolo este evaziunea cea mai mare. .. Nu avem un sistem bine pus la punct.... Trebuie să facem un proiect cu Banca Mondială....".
Şi dacă insişti, oamenii plătiţi cu sute de mii de euro pe an de stat, din participarea la diverse consilii de administraţie la companii deţinute de Ministerul Finanţelor, adoptă altă tactică. "Dar veniţi dumneavoastră aici o lună de zile să vedeţi, credeţi că merge aşa?..."
Punerea sub acuzaţie de fraudă fiscală a fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar, adică omul care are cheile de la seiful bugetului, este o bombă.
În mod normal, o agenţie de rating ar putea să scadă nota României sau cel puţin să o pună sub avertizare. Când omul responsabil de strângerea a 45 de miliarde de euro pe an (taxe şi contribuţii) este pus sub acuzaţie că ar fi protejat evazioniştii, înseamnă că putregaiul este la măduvă. În sfârşit, iată explicaţia că economia subterană reprezintă 30% din PIB.
Înseamnă că "sistemul" a înlocuit sistemul de impozite şi taxe, procedurile sub care funcţionează activitatea celor 29.000 de angajaţi ai ANAF. Ce să mai înţeleagă, ce să mai gândească cei 29.000 de oameni însărcinaţi cu strângerea taxelor din România când însuşi şeful lor este acuzat de fraude fiscale.
Sigur, operează prezumţia de nevinovăţie. Dar este pentru prima dată când un fost şef al ANAF este pus sub acuzare.
Iar poziţia sa este cheie în administraţie. Este premierul taxelor, practic. Are informaţii despre tot ce se întâmplă în România, pentru că are informaţii despre circuitul banilor. Toate băncile sunt obligate să transmită de două ori pe lună către ANAF situaţia conturilor
