Cum voia să fie vărsător, s-a născut pe 29 ianuarie. Totul a început în 1956, la Rădăuţi, oraş fabulos tăiat în două de o cale ferată devenită între timp în mod oficial adevărata axă de simetrie a universului. A debutat cu poezie în clasa a patra cînd a versificat o fabulă de La Fontaine. Cînd s-a văzut publicat în revista şcolii a avut un frison cultural decisiv pentru tot restul vieţii. A studiat filozofia la Bucureşti unde s-a lăsat însă aspirat de literatură şi a devenit membru fondator al Cenaclului de luni. A crezut în idealuri, a sperat că poezia şi teatrul ar putea demola totalitarismul, prostia şi răutatea. Iluzie care nu i-a trecut. Pe data de 26 septembrie 1987 a ajuns la Paris şi s-a dus de la Gare de l'Est direct în cartierul Montparnasse ca să bea o cafea într-un bistrou unde fantoma lui Sartre mai perora la una din mese. De atunci face naveta între Franţa şi România, între limba franceză şi limba română, între masa de scris şi Radio France Internationale unde lucrează ca jurnalist de peste 20 de ani. A scris şi teatru, într-un fel sau altul, numele său a figurat pe afişe în peste 30 de ţări, dar aplauzele se sting repede. Am încercat să imaginez, în acest "cabaret al cuvintelor" un fel de dicţionar subiectiv… Dintotdeauna m-au fascinat cuvintele, aceste monade ale comunicării, aceste "cărămizi" primordiale ale limbajului. Am încercat deci, deseori, în poemele, în proza sau în teatrul meu, să scormonesc în interiorul lor, să le identific sursele de energie poetică. Fiecare cuvînt are o "formulă chimică" magică, fiecare cuvînt este de fapt doar vîrful unui iceberg, ceea ce înseamnă că esenţialul rămîne ascuns. Fiecare cuvînt are deasemenea o poveste, o istorie, vine dintr-o întîlnire a culturilor şi dintr-un efort dramatic al omului de a se apropia de adevăr . - Matei Vişniec

Eu

Sunt zile cînd cuvîntul eu devine