* O singură biserică din Bucureşti are drept hram "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Se numeşte ciudat, Sfântul Ioan - Piaţă, şi e povârnită în rugăciune, ca un călugăr bătrân *
E suficient să-i priveşti icoana şi te cutremuri instantaneu. Sfântul Ioan Botezătorul are două aripi mari, întunecate şi deschise nervos spre înafară, gata de zbor şi, în acelaşi timp, ţine pe tavă chiar propriul său cap! E ceva crâncen în această scenă a tipsiei, dar mai e şi ceva ce ţine de lumină şi de speranţă. Ioan Botezătorul a biruit moartea şi ne-o arată concret, prin chiar prezenţa sa. Moartea nu e nici hâdă, nici inexorabilă. Moartea este, pentru cei drepţi, cea mai mare răsplată. Un alt început.
Enigma bisericii "Sfântul Ioan - Piaţă”, din Bucureşti
Dacă te uiţi mai atent la chipul lui zugrăvit în icoană, observi ceva ciudat, care trebuie să te pună pe gânduri - Ioan Botezătorul e şi nu e din lumea aceasta. Îmbrăcămintea lui nu are nimic în comun cu hainele noastre. Trupul lui e cuprins de o dulamă, de un înveliş grosolan făcut din piele de capră sau păr de cămilă, ceea ce-i conferă un aer aparte, de neîmblânzire şi duritate. Poziţia capului, înclinarea umerilor şi încordarea molatecă a braţului - toate arată că Sfântul nu mai e cu noi. E deja dincolo. A ieşit din mizeria şi servituţile clipei. S-a ridicat deasupra lumii, vorbind drept şi acuzator - ca orice prooroc şi trăitor în pustie; ca orice om mai întâi aspru cu sine şi abia apoi cu alţii.
În orice icoană ar fi, Marele Ioan priveşte fix, întunecat şi nu lipsit de o profetică exasperare. Aşa cum stă şi se uită drept în ochii tăi, Ioan Botezătorul îţi dă un frison de gheaţă. Figura lui e ca un verdict. La fel de aspru şi de înnegurat la faţă, de neclintit şi inflexibil, ca un paragraf de lege. La fel... Se vede că timpul a expirat. Nu mai e nimic de făcut. Doa
