ZAHAREŞTI (I). Povestea începe în 3 iunie 1429, când feciorii lui Oană, vornic de Tulova, Lazăr, Stanciul şi Costea, primesc întăritură de la Alexandru cel Bun pentru „satele tatălui lor Stroinţii şi Zaharinţii la obărşia Şomuzului”.
Oană sau Ivan vornic, ctitor de biserici şi al Mănăstirii Humorului, fusese unul dintre cei mai mari dregători domneşti, deţinând şi vornicia Sucevei, înainte de a fi avansat vornic de Tulova (Tolva, adică Vornicenii de azi, localitate importantă pe atunci), în locul lui Drăgoi Viteazul, întemeietorul Drăgoieştilor şi a multor sate munteneşti, care tocmai răposase.
Peste vreun secol şi jumătate de tăcere, în cancelaria domnească se rosteşte doar numele Zahareştilor, care, în 6 aprilie 1577, sunt întăriţi vornicului Ion Hâra (ctitorul bisericii), care moare în mai puţin de un an, satul fiind moştenit, în părţi egale fetelor lui, Marica şi Aniţa.
Marica era căsătorită cu Gheorghe Cărcu, cu care avea trei băieţi, Gheorghe, Vasăle şi Costin Cărcu, moştenitori ai jumătăţii de sat, cuvenită părinţilor lor. În 12 aprilie 1667, Măricuţa, jupâneasa lui Cârcu cel Bătrân, fata lui Toader Murguleţ, şi cu copiii ei, Neculai Cârcu şi Nastasia, jupâneasa postelnicului Eni Ţica, se judecau cu Tudosie Dubău pentru părţi de moşie în Părhăuţi şi în Zahareşti.
Aniţa era jupâneasa lui Grigoraş Şeptilici, boier mare şi cu moşii întinse, inclusiv în Horodniceni, Litenii Bucovinei şi în coasta Sucevei, iar copiii lor, Ion, Ilie şi Sandul Şeptilici, vor vinde o jumătate din partea de sat moştenită, în 1687, lui Tudosie Dubău.
La Zahareşti, proprietate, din 5 august 1765, a fraţilor Sandul şi Gavril Miclescul, urmaşi, prin părintele lor, Gavril Miclescul, ai lui Tudosie Dubău, dar în veşnică dispută cu Petrea Cheşcu, care „le furase satul”, apoi, din 6 aprilie 1779, proprietate a boierului Lupu Kostaki (Conachi, în alte documente), v
