"Iar îţi vin turişti generali pe cap ?" m-a întrebat paternal Robert, căpitan american, coleg în PSYOPS Branch, ştiind că eram seniorul naţional al militarilor români din KFOR şi văzându-mă cam îngândurat.

"Lasă că şi ai noştri sunt la fel: în fiecare lună, generalii americani caută un motiv să ajungă într-un teatru de operaţii, fie şi o zi sau două, ca să obţină astfel scutiri de impozite la soldă". Am făcut ochii mari, i-am confirmat povestea cu vizita din ţară, dar m-am abţinut să-i dau detalii. De jenă, pentru că iarăşi eram obligat să lipsesc de la job-ul pentru care fusesem trimis în misiune. Astfel de vizite ale şefilor de acasă reprezentau o mare şi delicată problemă pentru militarii din teatrele de operaţii, în pofida feţelor zâmbitoare afişate în poze sau reportajele filmate: presupuneau eforturi organizatorice considerabile şi costuri nedecontabile, acoperite din buzunarul propriu, iar dacă totul mergea bine şi şeful respectiv (dar şi cei din mult mai mofturoasa suită) pleca mulţumit, cei rămaşi în teatru nu se alegeau cu nimic (foarte rar un "Mulţumesc!" scăpat din colţul gurii), dar dacă ceva nu fusese în regulă sau pe gustul musafirului (care de obicei în ţară era un zbir arogant şi capricios), atunci începând cu seniorul naţional, fiecare dintre cei implicaţi se puteau aştepta la orice repercusiuni după întoarcerea acasă. Adică oricum o dădeai, tot în pagubă ieşeai.

Pe timpul scurtei prezenţe a ROMDET Sf. Gheorghe din Albania în 1997, "lumea bună" şi cu funcţii mari din armată nu se prea înghesuia să facă vizite în teatrele de operaţii, probabil din comoditate, poate şi de frică, sau din necunoaşterea avantajelor posibile. Cert este că pe timpul celor două luni şi jumătate cât am stat la Gjirokaster, am avut o singură vizită mare, pe 12 mai 1997, cea a generalului Constantin Degeratu, şeful SMG, care se implicase foarte tare în acea misi