În galeria de artă modernă din Kunsthalle Hamburg, într-o companie extrem de selectă, tronează în centrul unei săli, într-o poziţie cu o excelentă perspectivă, o sculptură de Constantin Brâncuşi. De mici dimensiuni, dar cu o monumentalitate cu totul aparte, acest studiu în ghips al Sărutului, aflat pe un postament alb, paralelipipedic, acoperit cu o carcasă din stilex, polarizează atenţia vizitatorilor. Piesa călătoreşte, adesea, la marile expoziţii dedicate sculptorului. Ultima oară – şi am fost fericit s-o admir – a fost anul trecut, la Basel, în cadrul Fundaţiei Beyeler, care a organizat expoziţia Constantin Brâncuşi-Richiard Serra. Mîndrie a galeriei din Hambrug, sculptura a fost achiziţionată şi donată, în 1955, de către compania de electricitate a oraşului hanseatic. Era perioada cînd Brâncuşi dorea să doneze atelierul său – cu piesele lucrate în diferite materiale – ţării natale. În acest sens, i-a anunţat despre intenţia sa pe mai-marii statului comunist, condus de partidul unic. Gheorghe Gheorghiu-Dej, care nu putea fi bănuit că ar fi om de cultură, şi-a chemat doi sfetnici, vechi tovarăşi de luptă, cu funcţii înalte în aparatul de partid şi de stat. Aceştia, spre deosebire de alţi conducători ai clasei muncitoare, aveau cultură, deprinsă din şcoli şi din lecturi. Gheorghe Gheorghiu-Dej le-a comunicat ştirea sosită de la Paris, cum că unul, Brâncuşi, ar vrea... Cei doi tovarăşi, un bărbat şi o femeie, ştiind cîte ceva despre artistul plecat de tînăr din România, şi-au schimbat o privire piezişă, apoi, cu abilitatea acelui „zoon politikon“ care, de dragul funcţiei, sacrifică tot (cît de actuală această situaţie şi în ziua de azi...), i-au demonstrat „tovarăşului Ghiţă“, vechi camarad din ilegalitate, ce înseamnă „arta decadentă“, aşa că l-au încondeiat bine pe Brâncuşi, cel care a preferat „lumea pierzaniei capitaliste“. Ca urmare, atelierul din Paris a