Serviciul Român de Informaţii (SRI) cere declararea ca indezirabile a opt persoane din Orientul Mijlociu suspectate că ar avea legături cu grupările teroriste din zonă.
Astfel, SRI a cerut Parchetului Curţii de Apel Bucureşti declararea ca indezirabile a opt persoane din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, "din motive de securitate naţională", fiind suspectate de "acţiuni subversive" în favoarea unor grupări teroriste, informează Mediafax.
Propunerea a fost formulată de SRI - Autoritatea Română cu competenţe în domeniul securităţii naţionale, informează, vineri, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La data de 22 august, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform dispoziţiilor din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti "pentru a aprecia asupra dispunerii măsurii de declarare ca indezirabil a unui grup de opt persoane provenind din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, pentru motive de securitate naţională".
"În cauză au rezultat indicii privind desfăşurarea de către aceste persoane de acţiuni subversive în favoarea unor grupuri considerate teroriste de către organismele internaţionale", a precizat sursa citată. Astfel, în perioada aprilie - august 2012, cele opt persoane au urmărit verificarea posibilităţilor de constituire în România a unei eventuale structuri de sprijin pentru activităţi de migrare ilegală ce puteau fi accesate de membrii unor organizaţii teroriste active la nivel internaţional.
Serviciul Român de Informaţii (SRI) cere declararea ca indezirabile a opt persoane din Orientul Mijlociu suspectate că ar avea legături cu grupările teroriste din zonă.
Astfel, SRI a cerut Parchetului Curţii de Apel Bucureşti declararea ca indezirabile a opt persoane din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, "din motive de