Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La doi ani de la accidentul vascular, Ioan Gyuri Pascu duce o luptă crâncenă pentru a se recupera complet! "Am mers regulat la un centru de medicină chineză, unde am făcut şedinţe de acupunctură"

Publicat in Cancan, vineri 24 august 2012 ·

Gyuri se resimte încă după atacul cerebral suferit în urmă cu doi aniDe la sfârşitul lunii iunie, de când teoretic show-ul de divertisment "Distractis", la care lucrează la TVR1, a intrat în vacanţă, Ioan Gyuri Pascu îşi face programul zilnic după bunul său plac. Nu a plecat în concediu în ţări îndepărtate, alegând în schimb, să dea curs invitaţiilor de a concerta la diferite festivaluri de folk şi pop-rock care au loc în acestă perioadă în orăşelele de la noi, îmbinând astfel utilul cu plăcutul. Recunoaşte că se câştigă prost din muzică şi multe cântări le acceptă de dragul artei şi al artiştilor care îl însoţesc şi, senin şi împăcat cu ideea, Gyuri Pascu susţine că performanţele sale sunt departe de cele cu care ne-a obişnuit.

"Nu mai cânt eu cum cântam şi nu mai am vocea pe care o aveam. După accidentul vascular cerebral, am avut de tras. Nu puteam să cânt nici la chitară, nici din voce. Mi-am revenit relativ uşor, spun unii, după o perioadă în care am mers regulat la un centru de medicină chineză din Târgovişte, unde am făcut şedinţe de acupunctură. Stăteam internat de luni până vineri, plecam acasă în weekenduri şi reveneam pentru încă cinci zile", a declarat Gyuri Pascu pentru cancan.ro. Uşor, uşor, artistul a putut să-şi mişte mâna şI să cânte din nou la chitară, vocea revenindu-i treptat deşi timbrul nu mai era acelaşi. "Ce s-a schimbat de atunci? Multe. Sunt mai selectiv, nu mă mai agit, mănânc sănătos preparate făcute de mine şi refuz să citesc ziare sau să urmăresc ştiri. Adică chesti negative sau politice. În rest, trăiesc normal. Urmăresc meciuri de fotbal, tenis şi filme, cânt şi filmez când şi când", ne-a mărturisit Ioan Gyuri Pascu.

Gyuri se resimte încă după atacul cerebral suferit în urmă cu doi aniDe la sfârşitul lunii iunie, de când teoretic show-ul de divertisment "Distractis", la care lucrează la TVR1, a intrat în vacanţ

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 27 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 41 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 45 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 13 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°