Printre motivele pe care Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România le-a identificat ca justificînd declararea regimului comunist drept ilegitim și criminal se numără și „vînzarea“ evreilor și germanilor. Ghilimelele nu-mi aparțin, ele sînt prezente în textul original al Raportului, sugerînd poate că fenomenul nu și-a cîștigat încă dreptul la un nume propriu, generalmente acceptat. Într-adevăr, într-un aparent cinism al istoriei, în a doua jumătate a secolului trecut, germanii și evreii din România au avut parte de un destin similar. În general, interpretarea migrației marii majorități a membrilor celor două minorități spre Germania, respectiv Israel, fie că e numită „vînzare“, „răscumpărare“, „exod“, „plecare“, „comerț cu oameni“ ori în cine știe ce alt fel, subliniază, pe de-o parte, faptul că fenomenul s-a petrecut pe fondul idealului omogenizator ceaușist, iar pe de altă parte dă naștere unor interogații, mai mult sau mai puțin fanteziste, mai mult sau mai puțin retorice, privind eventualele întrebuințări ale banilor rezultați din acest proces. De exemplu, Radu Ioanid își dedică studiul privind răscumpărarea evreilor tatălui său, cel care afirma că regimul comunist „a reușit acolo unde legionarii și Antonescu au eșuat – în a crea o Românie fără evrei“, integrînd fenomenul în descendența politicilor antisemite românești din secolul al XIX-lea încoace, în timp ce tînăra regizoare Gianina Cărbunariu, care a pus în scenă un spectacol tratînd vînzarea sașilor și a șvabilor, intitulat Sold Out, afirma: „Nu se știe exact ce anume s-a întîmplat cu acești bani: există opinii după care ei au fost depuși în bănci în străinătate, alte opinii după care oameni ai fostului regim și-au oprit o parte din ei în timpul tranzacției“.Studiul introductiv – o deculpabilizare a unei politici blamabile Totuși, o voluminoasă colecție de d