Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ambulanţă condusă de un şofer beat a lovit două maşini în Oradea, o asistentă fiind rănită

Publicat in Gandul, sâmbătă 25 august 2012 ·

O ambulanţă al cărei şofer consumase băuturi alcoolice şi care transporta la spital doi pacienţi a lovit un autoturism de teren care a intrat pe contrasens, după care a fost proiectată într-o altă maşină, iar în urma accidentului, care s-a produs la Oradea, o asistentă medicală a fost rănită.

Accidentul a avut loc pe strada Republicii din Oradea, după ce o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor s-a ciocnit frontal cu o maşină de teren care a intrat pe contrasens, după care a fost proiectată într-un autoturism Mercedes, transmit corespondentul MEDIAFAX.

Echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor transporta doi pacienţi din Marghita, dintre care o femeie în stare gravă cu ocluzie intestinală, când s-a ciocnit frontal cu un autoturism Volkswagen Touareg intrat pe contrasens, la volanul căruia se afla medicul sportiv Mircea Lucaciu.

"Eram în misiune, cu girofarurile şi sirena în funcţiune. Maşinile din trafic mi-au făcut loc să trec pe roşu, însă jeep-ul mi-a tăiat cu viteză calea. Am tras stânga să-l feresc, dar nu am putut evita coliziunea", a declarat Horgacs Csaba, şoferul ambulanţei, care mirosea a alcool şi a recunoscut că băuse "cu o seară înainte".

"Am intrat pe culoarea verde a semaforului şi m-a izbit în plin ambulanţa. Venea cu viteză şi cred că şoferul era beat pentru că mirosea a alcool", a declarat, la rândul său, medicul Lucaciu.

Conform unui martor, jeep-ul a efectuat o manevră nepermisă, virând stânga de pe strada Petofi, cu intenţia de mers spre Gara Centrală.

"Nu avea voie, este interzis să faci stânga acolo, e obligatoriu la dreapta. Ambulanţa venea cu girofarurile şi sirena pusă, iar jeep-ul i-a tăiat brusc calea. Am văzut cum s-a petrecut totul", a declarat martorul Lechner Pal Mihaly.

În urma impactului, ambulanţa a fost proiectată într-un autoturism Mercedes parcat regulamentar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 3 ore
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 4 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 8 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Vremea

București
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

6°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°