Atunci când iubim pe cineva, dar nu suntem iubiţi, ca şi atunci când cineva ne iubeşte, dar noi respingem această persoană avem să ne punem întrebări despre capacitatea noastră de a ne implica într-o relaţie de iubire reciprocă. În acelaşi timp, situaţiile menţionate ar putea avea la rădăcini o problematică spirituală şi anume capacitatea noastră de a ne menţine mintea în prezent, de a gândi limpede, de accepta şi înţelege natura umană şi, nu în ultimul rând, de a percepe şi a aprecia iubirea în prezent. A iubi fără speranţă sau a fi iubit fără speranţă ar putea fi expresii ale unei chemări a fiinţei către înţelegere, cunoaştere de sine şi conştientizare. Aceste situaţii sunt expresia unor neânţelegri care deranjează conştiinţa şi sufletul omenesc, a unor acumulări excesive de energie subconştientă negativă, care tinde să ne readucă la echilibru şi la conştientizare prin suferinţă, pierdere, frustrare sau respingere, după caz.

Noi, oamenii, avem un mare apetit pentru suferinţă şi, din pricina lui, trăim evenimente de viaţă bulversante, care nu-s altceva decât mecanisme de acţiune ale conştiinţei. De îndată ce suntem conştienţi şi ceea ce conştientizăm este adevărat, ne simţim mai puternici, avem mai multă claritate, mai mult curaj şi mai multă putere de înţelegere. Noi ne simţim rău atâta vreme cât percepţiile greşite, rămase în inconştient, nu sunt aduse la lumina conştienţei. Relaţiile de atracţie şi de respingere în care suntem implicaţi ne amintesc că ceva nu-i în regulă cu noi şi că, până ce nu vom aduce la lumină percepţiile greşite, care ne-au atras în acele relaţii, se poate să nu ne putem bucura de iubirea reciprocă. În iubirea reciprocă, orice face celălalt este apreciat, valorizat şi recunoscut. Când iubim, simţim impulsul natural de a dărui, a fi împreună, a face, a ne deschide şi a ne manifesta aşa cum suntem, fără teama că ceea ce suntem va