Dacă săptămâna trecută povesteam despre străzile vechi ale Craiovei, unele pierdute în negura timpului şi altele existente şi acum, săptămâna aceasta vom vorbi despre obiceiurile negustoreşti ale vremii, prin scrierile de la 1923 ale aceluiaşi Anastasie Georgescu.
Între Răscruciul mic şi Hanul Poroineanu, continua Anastasie Georgescu, se întindeau „boangiii, cojocarii şi cismarii groşi, pe actuala stradă Al. Lahovari. Spânzurate pe cuie bătute în uşă sau atârnate de nişte braţe mobile de lemn, care se puteau întinde spre drum sau încrucişa în pervazul uşii, cănurile cu răbojurile lor ştirbe dau o culoare veselă sectorului ocupat de boangii“.
Angajaţi pe pricopseală
După acestea venea rândul prăvăliilor să fie observate. Cele ale „ilicarilor, cari vindeau mintene vătuite şi ilice. Prăvăliile acestora, ca şi ale cojocarilor groşi, cu cari se învecinau, erau ocupate cu un pat larg cât aproape toată prăvălia şi lăsând numai un loc de trecere în dreptul uşii. Aci lucrau băeţii, sub supravegherea stăpânului sau a calfelor, şi în admiraţia ucenicilor, angajaţi fără leafă, ci numai pe pricopseală. Şi lucrau băeţii...“.
Toată ziua stăteau locului, „greceşte“, cu picioarele încolăcite sub dânşii, „mânuiau acul şi foarfeca cu pricepere şi cu răbdare, în tăcere şi stăpâniţi fiecare de gândurile lui. Vara, se sculau odată cu ziua şi se opreau din lucru când nu mai vedeau, căci vara nu se lucra la «lambă», începând dela Sf. Gheorghe înainte. Coptul coarnelor aducea cu el sărbătoarea lămpii: calfa sau cel mai în vârstă dintre calfe, dacă erau mai mulţi, se îngrijia de cu ziua să dea lampa jos din pod, şi după ce o curăţa, o anina, spânzurată de tavan, printr’un cârlig de sârmă groasă. O coroană de flori se aşeza deasupra căciulei, cum se zicea atunci, abat-jour-ului, şi... În seara aceia toată lumea mânca mai bine şi era mai veselă, căci în definitiv se p
