Tendoane şi oase pisate în loc de carne macră, grăsime peste limita admisă şi multă apă, aceasta este reţeta pe care o "respectă" majoritatea producătorilor. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Şorici, apă, tendoane şi foarte puţină carne macră, este reţeta stas a celor mai multe mezeluri.

Deşi legislaţia privind normele de compoziţie există din 2006 şi este destul de clară, controalele efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că foarte puţine produse respectă întru totul reţeta.

Principala problemă a mezelurilor de pe piaţa autohtonă e chiar cantitatea insuficientă a materiei prime- carnea, sau calitatea proastă a acesteia.

Umplutură de tendoane şi oase, peste norme

Un raport al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, bazat pe date din 2010, arată că mai ales parizerul, crenvurştii şi salamurile de vară au un conţinut de proteine cu 2% mai mic faţă de prevederile legale, potrivit cărora mezelurile trebuie să conţină carne în proporţie de cel puţin 10-11%.

Din plin se găseşte însă carnea dezosată mecanic, adică o pastă obţinută din tendoane, oase, pieliţe, în care proteinele sunt aproape inexistente. Aceasta este periculoasă pentru copii sau tineri, din cauza cantităţii ridicate de fosfor ce împiedică asimilarea calciului.

"Dacă în UE, producătorii nu au voie să pună mai mult de 3% din această pastă în mezeluri, în produsele româneşti cantitatea de MDM trece de 10%", atrage atenţia expertul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi.

Şoriciul, cunoscut sub denumirea de proteină colagenică, este ingredientul de bază al mezelurilor. Deşi în lege este prevăzută o limită de 20-30%, în funcţie de tipul produsului, inspectorii de la ANPC au descoperit produse în care cantitatea de piele de porc era de 80%.

Constatarea e cu atât mai alarmantă cu cât românii consumă anual 9-10 kg de mezeluri, în mare parte produse ieftine. Un