Evoluţia situaţiei economice şi a celei financiare din ultimul timp a pus presiune şi pe activitatea băncilor, care mai găsesc cu greu clienţi care să se încadreze pentru contractarea unui credit. Fie că majoritatea populaţiei are deja sume împrumutate de la instituţii bancare, fie că nu au venituri care să le permită să acceseze anumite tipuri de produse financiare, ca să nu mai punem la socoteală fluctuaţia cursului valutar şi condiţiile piperate de dobândă, în unele cazuri, toate acestea pot fi considerate factori care au determinat băncile să-şi adapteze oferta şi să vină cu soluţii mai mult sau mai puţin noi. Este şi cazul creditelor cu dobândă zero, pe baza parteneriatelor cu retaileri.
Dacă doriţi să cumpăraţi un televizor, un frigider, un laptop, materiale de construcţii, mobilă ori aveţi nevoie de servicii medicale în clinici sau v-ar prinde bine o şedinţă de înfrumuseţare, aveţi la dispoziţie oferta cardurilor de credit cu dobândă zero. Pe baza parteneriatelor cu retailerii, dobânda pentru acest credit este plătită de către aceştia, interesaţi fiind de atragerea de clienţi, astfel că beneficiarii soluţiei financiare nu au de suportat acest cost.
Mai multe bănci care operează pe piaţa românească au încheiate parteneriate de finanţare cu reţele de magazine cum sunt Altex, Domo, Flanco, Media Galaxy sau eMAG, dar şi cu Mobexpert, Elvila, Staer, Praktiker, Baumax, anumite clinici private sau policlinici, saloane de înfrumuseţare şi altele.
Cu ajutorul unui card de credit, clientul plăteşte suma pentru produsul sau serviciul achiziţionat în rate, de la 6 până la 20, cu dobândă zero. Acesta poate fi ridicat fie de la sediul băncilor, fie chiar din magazine, care au departamente de soluţii de finanţare. Aveţi nevoie de adeverinţa tip de venit, disponibilă online, pe site-urile băncilor, fişa fiscală pe anul precedent, copie de pe actul de ident