Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce nu vor renunţa niciodată bogaţii. Indiciu: ceva care este considerat aurul negru al gastronomiei!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 august 2012 ·

Se spune că, în principiu, cei bogaţi nu renunţă niciodată la nimic. Dar, dacă de-a lungul vieţii se debaraseaz de unele lucruri, există ceva la care cu siguranţă nuvor renunţa niciodată, conform părerii specialiştilor. Şi acel ceva este caviarul!

Considerat unul dintre cele mai scumpe produse din lume, producţia acestuia se dezvoltă foarte rapid, în ciuda crizei, potrivit cotidianului New York Times.

Cu o lovitură la cap

Se spune că atunci când Ludovic al XV-lea a scuipat acele "perle" de peşte primite în dar de la ţarul Petru cel Mare, nu ştia că refuză un aliment care, peste mulţi ani, va deveni cel mai scump şi apreciat din lume. Astăzi caviarul este considerat aurul negru al gastronomiei mondiale. În acea vreme, francezii nu aveau gusturi atât de rafinate, de aceea ruşii şi perşii sunt renumiţi în toată lumea ca fiind primii negustori ai produsului, deşi populaţia din aceste ţări nu îl consumă decât ocazional.

În secolul al XVII-lea, din cauza foametei, icrele negre au fost cunoscute chiar şi în America, în rândul claselor sarace, oamenii fiind nevoiţi să mănânce măruntaiele diverselor vieţuitoare terestre sau acvatice pentru a supravieţui. Sturionul pare un peşte dizgraţios vederii, dar pentru gastronomi este o adevărată comoară. Dintre cele 24 de specii de sturion care există în toată lumea, cel mai faimos este morunul.

Procesul de extragere a icrelor este foarte delicat: peştele nu trebuie ucis, deoarece produce o substanţă amară care îi compromite savoarea. Pentru a evita acest risc, morunul este "anesteziat" cu o lovitură la cap, iar timp de zece minute se extrag preţioasele icre şi după aceea este eliberat.

Noi ferme de sturioni

În pofida crizei mondiale, caviarul se află într-o gamă selectă de bunuri de lux care nu au fost lovite puternic de reducerile de cheltuieli. Iar preţul s-a menţinut la aproximativ 1.000 de euro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°