Dacă avionul IAR 99 nu s-ar fi lovit de un stâlp de electricitate, cei doi piloţi aveau şanse să scape nevătămaţi, în ciuda aterizării forţate
Ancheta continuă în cazul accidentului aviatic petrecut joi dimineaţă, la marginea Craiovei. Comisia de specialişti trimisă la faţa locului de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) urmează să stabilească din punct de vedere tehnic ce s-a întâmplat cu aeronava şi cu cei doi piloţi, iar apoi, în funcţie de concluziile acestei investigaţii de specialitate, procurorii militari - sub îndrumarea cărora se desfăşoară întreaga anchetă - o să dea verdictul în acest caz.
Investigatorii înclină să creadă - în baza probelor de până acum - că tragedia nu s-a întâmplat din cauza unei erori umane, ci mai curând a fost provocată de o problemă tehnică. Mai mulţi martori au susţinut că avionul cobora către sol în flăcări, însă, potrivit unor surse apropiate anchetei, specialiştii nu se bazează foarte tare pe aceste depoziţii, considerând că privitorii ar fi putut să confunde jetul rachetelor care propulsează scaunele ejectabile cu flăcările care păreau să învăluie aeronava. Aşadar, până în acest moment nu este stabilit cu certitudine dacă avionul a luat foc încă din zbor. Cert este însă că a fost cuprins de flăcări în momentul în care s-a lovit de un stâlp de electricitate, pe care l-a şi retezat.
Impact fatal
Desluşind urmele prăbuşirii, anchetatorii au deja o primă ipoteză cu privire la filmul tragediei: probabil din cauza unei probleme tehnice, avionul nu mai putea fi controlat suficient cât să fie condus până pe aeroportul aflat la doar 500 de metri distanţă. Totul trebuie să fi survenit într-un timp foarte scurt, din moment ce aviatorii experimentaţi care se aflau în carlinga acestui IAR 99 nu au avut timp nici măcar să contacteze turnul de control. Se pare că pilotul a decis să aterizeze „pe burtă“. În ultimele cli