Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim a câştigat primul meci de la Szabella Cup

Publicat in Curierul de Valcea, sâmbătă 25 august 2012 ·

• campioana României a depăşit formaţia rusească Rostov Don, scor 29-23 Handbalistele de la Oltchim, pregătite de tehnicianul danez Jakob Vestergaard au debutat cu dreptul în cadrul turneului amical desfăşurat la Budapesta, intitulat „Szabella Cup”. La primul meci disputat în efectiv complet, adică după revenirea celor şase „chimiste” care au participat la Jocurile Olimpice, campioana României a demonstrat că are în rândurile sale sportive de clasă mondială, singurele probleme sesizate în jocul Oltchimului fiind, aşa cum anticipa şi antrenorul danez, cele legate de omogenitatea lotului de jucătoare. Însă, chiar dacă astăzi în tabăra vâlcencelor s-au văzut în dese rânduri astfel de probleme, tocmai aceste partide amicale au rolul de a cristaliza jocul echipei, perioada de timp rămasă până la debutul în grupele Ligii Campionilor fiind suficientă pentru reglarea tuturor mecanismelor. Oltchimul a început mai slab meciul, fiind condusă şi la două goluri diferenţă în primele minute. Abia către minutul 10 „chimistele” au preluat conducerea pe tabela de marcaj, dominându-şi firav dar constant adversarele din Rusia. În ultima parte a primei reprize, elevele lui Jakob Vestergaard au reuşit să se distanţeze la diferenţa maximă consemnată în primul act, cea de trei goluri, scorul consemnat la pauza întâlnirii fiind 14-11 în favoarea vâlcencelor. În repriza secundă, încă din debut, „ostilităţile” au decurs aproape identic cu ceea ce s-a întâmplat în prima parte. Rostov Don a avut un start foarte bun, marcând de patru ori fără să primească vreun gol. Prima reuşită în tabăra Oltchimului s-a consemnat abia după şase minute de joc, atunci când scorul a redevenit egal, 15-15. Tot ultimele minute ale reprizei s-au dovedit cele salvatoare, campioanele României izbutind să se desprindă decisiv pe tabelă abia după minutul 50, atunci când reuşitele Ionelei Stanca (revenită în lotul

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°