Au început luptele post-referendum, faza pe sondaje. Se pregătesc deconturile, pe partide. Într-o singură săptămînă au apărut trei sondaje – două dintre ele produse de IRES, institutul condus de Vasile Dâncu, amicul lui Ioan Rus, fostul ministru de Interne. Cel de-al treilea a fost făcut de CSCI, în spatele căruia se află, printre alţii, Bogdan Teodorescu. Ce se poate spune despre sondajele IRES vs sondajul CSCI? Că se contrazic atît de tare, încît e greu să le iei în serios.
În aceeaşi săptămînă PDL-ul a început să le facă tot mai insistent cu ochiul pesediştilor nemulţumiţi de Ponta şi peneliştilor care au un dinte împotriva lui Antonescu, după invalidarea referendumului.
Şi Ponta şi Antonescu aveau încă dinainte de referendum adversari prin partidele lor. Ponta, mai puţini şi, oricum, pesediştii care nu-l agreează se abţin să-l contreze în public, cum păţeşte Antonescu. De aceea Antonescu aminteşte, una, două, de cei care au votat împotriva lui Băsescu. Ponta, chiar dacă o face mai rar, se sprijină şi el de cele 7,4 milioane.
Ca unul care trebuie să plece de la Cotroceni şi care a apucat să spună şi povestea cu retragerea sa din politică dacă Băsescu se întoarce, Crin Antonescu e radical în declaraţiile anti-Băsescu, îşi varsă nervii şi asupra susţinătorilor din străinătate ai aceluiaşi şi spune că referendumul ar fi trebuit validat. Ceea ce nu-i consolează însă pe liberalii iritaţi de înfrîngere şi nu scade paraponul unora dintre ei faţă de Antonescu.
Totuşi nu cred nici o secundă că peneliştii nemulţumiţi de Antonescu se vor repezi să-l dea jos de la conducerea partidului. La fel cum nu cred că pesediştii se vor apuca să rupă USL. Probabil că tabăra pro-Tăriceanu din PNL va folosi acest moment pentru a încerca să-l pună în dificultate pe Antonescu, la fel cum gruparea adversarilor lui Ponta din PSD se va strădui să-şi sporească rîndurile