- Social - nr. 165 / 25 August, 2012 In lumea aceasta plina de tot soiul de figuri, din care unele chiar sinistre (vezi circarii din viata politica, cu sau fara "servetel” la gat), cand ai fericita ocazie sa intalnesti un OM, chiar daca el este numai un simplu conducator auto, la volanul maxi-taxi MS-07-XUR, de pe "linia 10”, zici ca l-ai prins pe Dumnezeu de picior. In fapt, intr-o zi de vineri din aceasta luna, in jurul orelor 16-17, fiind necesar sa ajung in cartierul Unirii, am urcat din statia "22 Decembrie”, intr-un maxi-taxi, din fericire, avand si un loc pe bancheta din spatele conducatorului auto. La un moment dat, din masina, dorea sa coboare o doamna in varsta, cu doua bagaje. Nefiind niciun calator, in apropierea usii, care sa-i dea acestei doamne o mana de ajutor, tanarul conducator si-a asigurat autovehiculul si, nestand deloc pe ganduri, a "sarit” de la volan si a ajutat varstnica persoana sa coboare. Observand acest gest, nu prea obisnuit in ultima vreme, bineinteles, ca "mi-a sarit in ochi”. In acest sens, pe tot parcursul drumului, pana la destinatie, am observat ca tanarul "suspectat”, nu a avut decat disponibilitati pozitive (vorbe alese, conversatii elegante, raspunsuri concrete etc.) fata de calatori. La coborare, i-am multumit pentru modul elegant in care am calatorit. Dupa circa doua ore, dupa ce mi-am terminat vizita din cartierul Unirii, la intoarcere, Dumnezeu imi aduce in statie aceeasi masina, cu acelasi tanar conducator auto. Din nou gasesc un loc, de unde puteam sa-mi continui observatiile. La urmatoarea statie, masina se opreste, cetatenii urca, masina porneste si, la numai cateva zeci de metri, masina se opreste, tanarul conducator observand o doamna cu un copil mic in brate, care incercase fara succes sa prinda masina. Acesta s-a oprit in dreptul ei si, cu un gest elegant, a invitat-o sa urce, rugand in acelasi timp pe unul dintre t