* senatorul Ion Rotaru şi deputatul Mihai Tudose sunt împotriva ideii de a boicota şedinţa de luni a Birourilor Permanente ale Parlamentului, în cadrul căreia este programată citirea deciziei CCR în privinţa invalidării referendumului * cei doi susţin că decizia Curţii trebuie respectată, pentru ca lucrurile să poată intra pe un făgaş normal
Atât senatorul PSD Brăila Ion Rotaru, cât şi colegul său, deputatul Mihai Tudose, sunt împotriva încercărilor de împiedicare a citirii deciziei Curţii Constituţionale în privinţa invalidării referendumului, în cadrul şedinţei de luni a Birourilor Permanente ale Parlamentului. Cei doi consideră că invocarea neîntrunirii cvorumului la evenimentul mai sus menţionat nu poate decât să cauzeze şi mai multe probleme. "Noi dorim o ţară normală, pe care va trebui să începem să o construim, probabil, după alegerile din toamnă, cu o majoritate confortabilă, cu un Guvern şi cu o proiecţie de viitor de măcar 4 ani. Va trebui să luăm la puricat începând cu Constituţia, o mulţime de alte legi, să le ducem într-o zonă de normalitate şi de ieşire din posibilitatea asta de o tot ciupi procedural cu lucruri care nu au fost prevăzute sau care pot fi folosite împotriva naturii, dacă vreţi. Din punctul meu de vedere, meciul este închis. Decizia CCR este bătută în cuie, asta este viaţa, autoritatea electorală s-a pronunţat, la fel şi Curtea Constituţională. A nu se mai întâlni Parlamentul nu este un lucru normal", a declarat Mihai Tudose. Acesta este de părere că în acest moment, în România există o criză la nivel de preşedinţie, prin urmare trebuie evitată o alta în cadrul Parlamentului. "Trebuie să mai şi guvernăm, că vine iarna. Ce facem, guvernăm prin ordonanţă de urgenţă? Tocmai din motivul ăsta am făcut, în primul rând, moţiune de cenzură şi am dat Guvernul Ungureanu şi Boc jos, ca să aibă ţara asta o funcţionare normală, legile s