Parintele Calistrat Motto: „Bogatia de ar curge nu va lipiti inima de ea” (Ps. 61, 10); „Unii se lauda cu carutele lor, altii cu caii lor, iar noi ne laudam cu Numele Domnului Dumnezeului nostru”(Ps. 19, 8); „Ce-i foloseste omului sa câstige lumea întreaga, daca-si pierde sufletul?”(Mc. 8, 36); „Ce va da omul în schimb pentru sufletul sau?”(Mt. 16,26); „Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta!”(Mt. 6,21); „Adunati-va comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura!”(Mt. 6,20)
Tema bogatiei (a apropierii sau a îndepartarii omului de Dumnezeu prin ea) este una dintre cele mai des întâlnite în scrierile Sfintilor Parinti. Aproape toate operele filocalice si mai toate „Patericele” (fie cel de la Ierusalim, fie cel de la Lavra Sfântului Sava, inclusiv cel egiptean sau chiar si cel kievean, al Lavrei Pesterilor) se ocupa macar în treacat de tratarea ei. Exista asadar nenumarate exemple din care vedem fie cum omul se apropie de Dumnezeu, fie cum Dumnezeu face pogoraminte ale iubirii, intrând în taina launtrica a omului.
Vorbim despre stari diferite. Una a Raiului – în care omul a fost tratat de Dumnezeu ca un prieten apropiat; Adam statea la sfat cu Dumnezeu. Apoi starea de dupa cadere – a omului întinat din curiozitate prin gustarea din pomul oprit. De regula, pofta este ceva ce apare prin lucrarea simturilor trupesti. În general, pacatele îsi au radacina în pofta. Pofta aduce pacatul iar pacatul aduce moartea. Pofta, însa, se poate ivi si ca rezultat al lucrarii imaginatiei sau închipuirii. Dar îi lipseste dulceata. În schimb, pacatul este însotit de dulceata. Aceasta vine tocmai din savârsirea pacatului – precum glasuieste cântarea: „frumos la vedere si bun la mâncare era rodul ce m-a omorât!” (Octoihul). Întâlnim, însa, pomenita în marturiile Parintilor si o anumita „betie duhovniceasca”. Aceasta
