Scene teribile într-o staţie de metrou din Cambridge, Massachusetts (SUA), unde o femeie cu fiul său de patru ani în braţe cade pe liniile de metrou, după ce păşeşte în gol, crezând că trenul de la linia paralelă este oprit la peronul pe care se afla ea, scrie Daily Mail.
Camerele de supraveghere o surprind pe femeie trecând printre călătorii care aşteptau pe peron şi îndreptându-se către marginea peronului, cu intenţia de a urca în metroul despre care credea că se află la câţiva centimetri în faţa ei. Fără să realizeze că garnitura este trasă la linia paralelă, femeia cade, împreună cu copilul pe care îl ţinea în braţe.
Cei prezenţi au sărit imediat în ajutorul celor doi şi i-au tras de pe linii, în siguranţă, înainte ca garnitura să ajungă în staţie. Atât mama, cât şi copilul ei au scăpat doar cu câteva zgârieturi şi au fost duşi la spital.
“Mama a explicat că a văzut metroul la peron şi s-a grăbit spre el, crezând că poate urca”, a explicat purtătorul de cuvânt al companiei de transport.
Acesta a precizat că cei doi riscau nu doar să fie spulberaţi de garnitura care urma să ajungă la peron, dar şi să atingă şinele prin care trece o tensiune de 600 de volţi, care le-ar fi fost letală.
video platformvideo managementvideo solutionsvideo player
Scene teribile într-o staţie de metrou din Cambridge, Massachusetts (SUA), unde o femeie cu fiul său de patru ani în braţe cade pe liniile de metrou, după ce păşeşte în gol, crezând că trenul de la linia paralelă este oprit la peronul pe care se afla ea, scrie Daily Mail.
Camerele de supraveghere o surprind pe femeie trecând printre călătorii care aşteptau pe peron şi îndreptându-se către marginea peronului, cu intenţia de a urca în metroul despre care credea că se află la câţiva centimetri în faţa ei. Fără să realizeze că garnitura este trasă la linia paralelă, femeia cade,