Bărbatul care susține că a fost abuzat sexual de una dintre clientele sale este o ciudățenie chiar și pentru specialiști. Unii psihologi cred că taximetristul spune adevărul și că instinctul de supraviețuire l-a făcut să aibă erecție, în timp ce alții spun că povestea conține toate elementele unui joc sexual eșuat.
"Nu e nimic anormal. Și bărbații pot fi violați, cu atât mai mult în anumite conjuncturi care includ alcool sau droguri. În cazul acesta, vorbim de amenințarea unei arme albe, o spaimă suficient de mare care să-l fi făcut să cedeze presiunilor atacatoarei sale", e versiunea psihologului Andreea Dumitrescu.
S-a băgat singur în gura lupului
E imposibil ca un bărbat să se excite la comandă, atrage atenția specialistul Karen Rosner. Potrivit acesteia, doar femeile sunt capabile să simtă plăcere la un moment dat în timpul actului sexual forțat, nu însă și bărbații, care se inhibă automat în asemenea situații-limită. "Ori e patologie și domnul are un comportament sexual deviant dacă îl excită să fie bătut și amenințat, ori a intrat de la început într-un rol", încearcă să găsescă o explicație psihologul. Un taximetrist care intră în apartamentul unei femei singure, ca să-i aducă vin și țigări e imposibil să nu dea de bănuit, crede Karen Rosner, iar explicația poate fi faptul că ambii știau dinainte ce avea să urmeze. "Probabil că au încercat un joc erotic și, undeva, nu s-au mai înțeles", conchide specialistul.
CITIŢI ŞI: ȘOCANT! Un taximetrist din Tulcea a fost abuzat de o clientă. VEZI cum arată violatoarea!