Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemţii plantează România “copacul minune”. Vor mii de hectare

Publicat in Ora de Iasi, sâmbătă 25 august 2012 ·

Kiri Development, subsidiara din România a companiei germane KIRI Investment, va investi anul acesta 5 milioane de euro în plantaţii de “arbori minune”, paulownia. Vor însă mii de hectare în România.

Compania de prestaţii forestiere Kiri Project Development, subsidiară a KIRI Investment din Germania şi-a bugetat anul acesta investiţii de 5 milioane de euro în Romînia. Compania va planta începând cu luna septembrie 200 de hectare de teren cu Paulownia, copacul energetic de esenţă tare cu cea mai rapidă creştere din lume. “Anul acesta vom investi 5 milioane de euro, sumă care acoperă cheltuielile pentru plantaţia de 200 de hectare cu Kiri Maximus (un hibrid al Paulownia creat de companie n.red) precum şi sume pentru pregătirea altor terenuri pe care le vom planta ulterior”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Aurel Dumitrescu, Development Manager în cadrul Kiri Development.

Copac din România pentru Arabia Saudită

Planurile pentru România ale nemţilor sunt însă mult mai mari. Kiri vrea să planteze Paulownia pe mii de hectare, cu precădere în zona de vest a ţării. “Avem discuţii să luăm în arendă mult mai mult teren în zona de Vest a ţării, în Arad şi Timişoara. Clima de acolo ne ajută, iar mentalitatea oamenilor este alta”, explică Dumitrescu. Pentru producerea de cherestea, se pot planta între 500 şi 600 de copaci Paulownia la hectar, iar pentru biomasă se poate ajunge la 1.100 de copaci la hectar. Kiri Development va planta în România pentru cherestea, dar este şi unic distribuitor al Kiri Maximus în România. “Pentru plantaţia din România avem discuţii pentru valorificarea de cherestea în Quatar, Maroc şi vom continua cu Arabia Saudită”, explică Dumitrescu, potrivit căruia cu acelaşi hibrid există deja plantaţii pilot în Germania, Bulgaria, Serbia şi Croaţia. Compania este interesată şi de un parteneriat cu statul român pentru împădurirea cu paulownia

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 38 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 2 ore
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 40 minute
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°