Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMENTARIU. Concediul lui Nichita şi iadul rutier

Publicat in Ora de Iasi, sâmbătă 25 august 2012 ·

Primarul Gheorghe Nichita şi-a întrerupt concediul ca să rezolve cu haosul rutier din Iaşi. Nichita promite că va da ture prin târg, alături de specialişti, pentru a vedea ce se mai poate face.

Nichita şi-a întrerupt degeaba concediul. Cât despre declaraţiile sale sforăitoare, acestea nu mai păcălesc pe nimeni. Nu aşa se administrează un oraş. Corect ar fi fost ca astfel de măsuri, dacă ele există, să fi fost luate înainte de vacanţa primarului. Să fi stat atunci în stradă şi să analizeze situaţia din teren. Dar n-a avut ce să analizeze, cum n-are nici acum. Praf în ochi.

Oricâţi specialişti de renume mondial îl vor sfătui pe primar, nu vom scăpa prea repede de coşmarul rutier din Iaşi. Cum poţi fluidiza traficul când întreg oraşul e răscolit de buldozere? Nimeni nu-i reproşează lui Nichita că vrea să modernizeze oraşul, ci modul cum o face.

A deschis prea multe fronturi în acelaşi timp, iar acum primăria e depăşită de situaţie. Nichita spune că va căuta soluţii, dar de fapt nu are nici o iesire. Bomboana de pe coliva incompetenţei o reprezintă şantierul de pe bulevardul Ştefan cel Mare.

Nu trebuie să fii mare specialist ca să-ţi dai seama că dacă închizi o stradă centrală pe care circulă zilnic câteva mii de maşini, efectul va fi sufocarea traficului în zonele adiacente.

Nichita n-are strategie şi dovedeşte că nu vede dincolo de hărţile care i se vâră sub nas în cabinetul său. A băgat buldozerele în tot târgul, iar acum se scarpină după ureche. Ajutat probabil de specialiştii pe care-i va plimba prin oraş.

Promite că va ieşi zilnic în stradă, pentru ca oamenii să vadă că îi pasă. Aiurea. Dacă i-ar fi păsat, ar fi chibzuit nopţi în şir la ce şi cum trebuie făcut cu acest oraş.

Din nefericire pentru edil, în acest moment nu există nici o soluţie. Străzile sunt aceleaşi, aşa că nu va face decât să mute dopurile aglome

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°