Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul francez vrea negocieri cu guvernele român și bulgar, pe tema romilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 august 2012 ·

Premierul francez Jean-Marc Ayrault a anunţat, azi, că oficialii de la Paris au decis să negocieze cu guvernele României şi Bulgariei pe tema romilor şi că va solicita "în zilele următoare" o reuniune a Consiliul European în vederea unei soluţionări "la scară europeană" a problemei etnicilor romi, relatează AFP.

"Am decis, iar cel care va face acest lucru este Bernard Cazeneuve (ministrul pentru Afaceri Europene, n.r.), negocieri cu guvernele român şi bulgar, pentru că cetăţenii lor sunt cei care sunt vizaţi", a declarat premierul francez, răspunzând unor întrebări din partea unor tineri socialişti în cursul Şcolii de Vară a Partidului Socialist (PS) din La Rochelle, în vestul Franţei.

"Vrem ca această problemă să fie tratată la scara Europei şi vom cere în zilele următoare o reuniune a Consiliului European", la care vor participa miniştrii vizaţi şi care "va viza această problemă", a anunţat Ayrault.

În legătură cu acest subiect, premierul a dat asigurări că nu vrea să "îşi ascundă capul în nisip".

Ayrault a prezidat deja, miercuri, o reuniune interministerială asupra acestui subiect, după desfiinţarea pe timpul verii a unor tabere ilegale de romi, care a suscitat critici din partea unor asociaţii şi anumitor membri din aripa stângă a PS.

Guvernul francez a decis în cadrul acestei reuniuni o flexibilizare a condiţiilor de angajare a românilor şi bulgarilor, în principal de etnie romă.

Logica "fermităţii" Guvernului socialist în privinţa desfiinţării taberelor ilegale, dar şi expulzările efectuate de către ministrul de Interne Manuel Valls au suscitat atât o nemulţumire în cadrul stângii franceze, cât şi punerea sub supraveghere a Franţei de către Comisia Europeană (CE).

Miercuri, CE şi-a exprimat satisfacţia faţă de "starea de spirit foarte constructivă a Guvernului francez în căutarea unor soluţii adecvate, dar ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Gandul acum 14 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum o ora
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Acoperiş căzut peste un copil de 10 ani într-o localitate din județul Timiș şi mai mulţi copaci prăbuşiţi peste maşini sau peste drumuri după o furtună puternică / Judeţul se află sub cod roşu de vijelie

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi copaci au fost luaţi de vânt şi au căzut fie pe maşini, fie pe şosele, în urma unei furtuni de marţi după-amiază, din judeţul Timiş. În localitatea Ghilad, acoperişul unei case s-a prăbuşit

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°