* mercurul a urcat, ieri, până la 41 grade Celsius în termometre * una dintre măsurile obligatorii pe care trebuia să le ia autorităţile locale a fost amenajarea unor puncte de prim-ajutor * la trei din cele cinci anunţate de autorităţi, ieri nu am găsit pe nimeni la orele de vârf ale caniculei * nouă brăileni au căzut seceraţi de arşiţă pe stradă
Mercurul a urcat, ieri, până la 41 grade Celsius în termometre, la Brăila, iar arşiţa după-amiezii a fost greu de suportat pentru brăilenii care s-au încumetat să iasă pe stradă. Judeţul nostru s-a aflat sub incidenţa codului portocaliu de caniculă, iar una dintre măsurile obligatorii pe care trebuia să le ia autorităţile locale a fost amenajarea unor puncte de prim-ajutor. La trei din cele cinci, anunţate de autorităţi, ieri nu am găsit pe nimeni la orele de vârf ale caniculei. Iar unii brăileni au căzut seceraţi de arşiţă pe stradă!
Judeţul Brăila a intrat sub codul portocaliu de caniculă, ceea ce a obligat autorităţile locale să ia măsuri de prevenire a incidentelor provocate de temperaturile foarte ridicate. Una dintre acestea a fost amenajarea unor puncte de prim-ajutor, în care populaţia să primeasca apă şi, eventual, asistenţă medicală. Potrivit informaţiilor furnizate de către comitetul local pentru situaţii de urgenţă, în municipiul Brăila au fost amenajate puncte de prim-ajutor în Teatrul "Maria Filotti", Căminul de Garnizoană Brăila, Piaţa Halelor, Piaţa Concordia şi Primăria municipiului Brăila. Medicii le recomandă, în special persoanelor vârstnice şi bolnave, să evite deplăsările la orele de vârf ale caniculei sau, în cazuri urgente, să-şi ia cât mai multe măsuri de protecţie împotriva razelor solare. Cu toate acestea, străzile Brăilei au fost destul de animate, în ciuda avertizărilor medicilor. Ieri, în jurul orei 14.30, când termometrul indica 41 de grade Celsius, la Teatrul "Maria Fillo