Jucătoarea italiană Roberta Vinci, cap de serie numărul 3, a câştigat primul său titlu din acest sezon, învingând-o pe sportiva sârbă Jelena Jankovic, a doua favorită, în finala turneului WTA de la Dallas, informează AFP.
Vinci s-a impus, cu scorul de 7-5, 6-3, în ultimul act al competiţiei americane.
Italianca în vârstă de 29 de ani, numărul 23 mondial, a declarat că a avut emoţii la meciul cu Jankovic. "Am avut emoţii la începutul meciului, pentru că Jelena este o superjucătoare, a fost numărul 1 mondial acum câţiva ani. Însă am încercat să fiu destinsă şi chiar dacă amândouă eram obosite, am reuşit", a spus Vinci.
Mediafax