Saturn, august, vreme caniculară. Cu o senzaţie neprevăzută de refugiat mi-am strâns de câteva ori lucrurile, parcurgând în etape plaja, spre sud, în căutarea unui loc liniştit şi mai curat. Gunoaiele neînsufleţite şi cele bipede m-au alungat de fiecare dată, dovedindu-mi că m-am înşelat asupra alegerii abia făcute. Apăruseră de peste tot, strivindu-mi habitatul cât un cearşaf, între nevăzute ziduri de vorbe, seminţe şi manele, gata să se prăbuşească asupră-mi. Odată cu amiaza, totuşi, am găsit un loc bun. Fâşia de nisip e îngustă aici, neospitalieră, o treci din patru-cinci paşi. Un parapet de bolovani colţuroşi rupe va-lurile, separând-o de mare care, altfel, ar mătura iute această urmă de plajă, rozând apoi din faleză şi din temeliile câtorva vile aerisite, cu terase largi, lumi-noase. Au acoperişul plat, proiectat pesemne pentru băi de soare, ferite de ochii curioşilor. Dinaintea lor, Eminescu, înălţat pe un soclu asemănător unui lansator de rachete, priveşte deznădăjduit la mare şi la epigonii despuiaţi de la picioarele sale. Are creştetul încărunţit şi pescăruşii care poposesc acolo se îngrijesc mereu ca albul să rămână alb, împrospă-tându-l de mai multe ori pe zi.

Sub vilă, în curte, la adăpostul unei ciuperci de beton, un soldat în haine "leopard”, stoic şi conştiincios, se coace împreună cu armamentul din dotare. Pe şezlongurile terasei câteva dame bronzate, trecute de prima tinereţe, conservate însă, adună soarele. Se scoală din când în când cu mişcări leneşe, naturale şi dispar în interiorul răcoros. Alături de mine, pe un cearşaf nou aşezat, se bârfeşte cu pertinenţă: "E ministrul X, cu familia”. Marea e tulbure, leşioasă, caldă, soarele necruţător şi intru în apă, tot la câteva minute. Măcar – îmi spun – aici e linişte şi e curat. Una dintre doamne coboară treptele falezei, mărunţind paşi uşori, grăbiţi. Luptătorul sare ca ars, deschi-zându-i