Vicepreşedintele american Joe Biden a renunţat la o reuniune electorală prevăzută luni la Tampa, unde se desfăşoară Convenţia republicană, pentru a nu interfera cu mobilizarea forţelor de ordine pentru furtuna Isaac, care ameninţă Florida, a anunţat echipa democrată, relatează AFP.
"Date fiind măsurile de pregătire (pentru furtună) şi îngrijorările cu privire la securitate la faţa locului, vizita vicepreşedintelui Joe Biden la Tampa, în statul Florida, prevăzută pentru luni, în vederea unor reuniuni electorale, a fost amânată", a precizat Comitetul democrat într-un comunicat, vineri seara târziu.
"Această schimbare de program a fost decisă ca o măsură de precauţie, pentru ca toate resursele forţelor de ordine şi serviciilor de urgenţă să rămână concentrate asupra persoanelor susceptibile să fie afectate de furtună, dar şi asupra celor care participă la activităţile" Convenţiei republicane, se arată în comunicat.
Vizita lui Biden în Florida era programată să coincidă cu deschiderea luni la Tampa a Convenţiei Naţionale a Partidului Republican, care îl va învesti oficial pe Mitt Romney drept contracandidat în alegerile pentru Casa Albă de la 6 noiembrie al preşedintelui în exerciţiu Barack Obama.
Biden a prevăzut totodată acţiuni de campanie marţi în Florida, un stat-cheie în vederea scrutinului din noiembrie. Şi această parte a programului său depinde, în continuare, de situaţia vremii, potrivit echipei democrate.
Vizita lui Biden la Tampa a fost considerată o ruptură cu tradiţia americană conform căreia partea adversă rămâne discretă în timpul convenţiei adversarilor politici.
În schimb, Obama îşi menţine acţiunile de campanie programate în statele-cheie Iowa, Colodaro şi Virginia marţi şi miercuri, în a doua şi a treia zi a Convenţiei republicane, care se va încheia joi.
Furtuna tropicală Isaac se afla vineri seara în apropiere