Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 25 august 2012 ·

Lenny Kravitz şi-a amânat concertul din România

Concertul pe care cântăreţul american Lenny Kravitz urma să îl susţină la Bucureşti pe 28 septembrie se amână pentru 2013, informează Mediafax. Din cauza „unor obligaţii contractuale ce nu au putut fi înlăturate“, artistul este, pentru perioada următoare, reţinut în SUA. Biletele vândute vor fi valabile pentru data ce urmează să fie programată în cursul anului viitor. De asemenea, contravaloarea lor poate fi recuperată de la punctele de vânzare de unde au fost cumpărate, începând cu 23 august şi până pe 28 septembrie anul acesta. Potrivit organizatorilor concertului, Lenny Kravitz le cere scuze fanilor săi şi este nerăbdător să revină la Bucureşti în 2013.

Roiuri stelare, scoase la iveală de Hubble

O fotografie a telescopului spaţial Hubble a dus la descoperirea a două roiuri stelare, care par a fi în primele stadii ale fuziunii, anunţă livescience.com. Roiurile care se ciocnesc se află la o distanţă de 170.000 de ani-lumină de Pământ, în mijlocul unei zone ce poartă numele 30 Doradus, cunoscută şi sub denumirea de Nebuloasa Tarantula. Oamenii de ştiinţă au crezut iniţial că acolo a fost un singur roi stelar, însă noile imagini Hubble sugerează că sunt două grupuri distincte între care există o diferenţă de vârstă de un milion de ani. Hubble a devenit, de la lansarea lui din 1990, unul dintre cele mai importante instrumente din istoria astronomiei. Cu el, cercetătorii au putut să observe spaţiul, lucru care a dus la importante descoperiri în astrofizică.

Interviu cu Martin Luther King Jr., găsit de un american

Un american a anunţat săptămâna aceasta că a găsit o înregistrare audio conţinând un interviu cu militantul pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare Martin Luther King Jr., care nu a fost niciodată publicat, relatează Agerpres. Stephon Tull spune că a găsit înregistrarea în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum o ora
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 28 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°