Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dima din LaLa Band şi-a pus colegii la gătit

Publicat in Click, sâmbătă 25 august 2012 ·

Tinerii din Pariu cu viaţa (Pro TV) şi LaLa Band sunt nu doar colegi, ci şi buni prieteni. În timpul liber se întâlnesc la un suc, la un party sau chiar în bucătărie. S-a întâmplat weekendul trecut, când Dima, Sore şi Rapha au gătit împreună mâncarea lor preferată - sushi.

Iniţiatorul acţiunii culinare a fost Dima, care e un adevărat maestru bucătar. „Îmi place mult să gătesc, am făcut la viaţa mea de la sarmale până la ciorbe şi plăcinte. Câteodată o mai sun pe mama să îmi dea sfaturi, dar cel mai mult îmi place să improvizez", spune Dima. În schimb, mâncarea lui preferată, sushi, a învăţat să o prepare chiar de la un specialist în mâncare japoneză. Spune despre el că e genul care încearcă să mănânce sănătos şi echilibrat, ba chiar ţine diete.

„Dimineaţa mănânc puţin, de obicei un iaurt. Sunt la curent cu dietele, chiar acum ţin una ce constă în carne la grătar, peşte şi salate. Şi nu mănânc după ora 18.00. Din păcate, sunt pofticios, dar pot să mă stăpânesc dacă ştiu că nu e indicat ceva", spune Dima.

Sore, colega lui, nu ţine diete „pentru că nu le vede rostul". În schimb, mănâncă destul de corect, nu face abuzuri, evită prăjelile şi fast-food-ul. Îi place şi ei să gătească şi e mândră de ea dacă preparatul îi iese gustos şi aspectuos.

Îi puteţi revedea pe cei trei tineri în septembrie, când începe sezonul 3 din Pariu cu viaţa" (Pro TV).

Sore si Rapha (stânga), bucuroşi că au învăţat o reţetă nouă

Reţetă de sushi

Ingrediente: alge, orez, zahăr, sare, peşte roşu (somon), caşcaval, avocado, susan, icre Tobiko, sos de soia, oţet

Preparare: se adaugă oţet peste peşte, apoi se prăjeşte împreună cu zahărul şi sarea. Orezul se fierbe, apoi se pune la călit, iar ca să nu se usuce, se pune un prosop umed deasupra.

Peste alge se pun: orezul, peştele, avocado şi caşcavalul. Compoziţia se rulează

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 23 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°