Echipa Rapid a învins, sâmbătă seară, cu scorul de 3-2, formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I, informează Mediafax. Alb-vişinii au jucat în inferioritate numerică din minutul 29, reuşind să revenă după ce la pauză erau conduşi cu 2-0.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ilijoski '49 şi Grigore '61 (penalti), '69. Pentru CFR Cluj au înscris Ronny '14 şi Maftei '19.
Rapidistul Oros a fost eliminat de centralul Alexandru Tudor în minutul 29 în urma acumulării de cartonaşe galbene.
În minutul 31, un suporter de la tribuna a doua a aruncat în teren o bucată dintr-un scaun.
La finalul primei reprize, suporterii rapidişti i-au cerut demisia antrenorului Ioan Ovidiu Sabău. În minutul 37, galeria giuleşteană a început să reproşeze jucătorilor jocul slab, precum şi greşelile individuale, scandând: "Jucaţi fotbal". "Ruşine, ruşine să vă fie!", "Suntem mereu cu voi, voi vă bateţi joc de noi".
Acţionarul majoritar George Copos, absent de la acest meci, a fost şi el înjurat în mai multe rânduri, iar ulterior fanii au scandat "Demisia, demisia!" şi numele fostului antrenor rapidist Marius Şumudică.
În ultimele minute ale reprizei I fanii au devenit ironici şi au strigat "Ole ole" la pasele repetate ale jucătorilor rapidişti, precum şi "Campionii - campionii". În repriza secundă, galeria echipei Rapid a părăsit locul obişnuit eliberând scaunele din centru şi s-a retras spre marginile peluzei a doua.
Conducerea FC Rapid a fost reprezentată la acest meci de preşedintele CA Ion Taban şi de preşedintele executiv Constantin Zotta. În tribune s-a aflat şi fostul preşedinte al clubului giueştean Dinu Gheorghe, în prezent conducător la Astra Ploieşti.
Echipa Rapid a învins, sâmbătă seară, cu scorul de 3-2, formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a VI-a a