Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO-FOTO Spectacol total la deschiderea Festivalului Medieval de la Sibiu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 august 2012 ·

Mii se sibieni s-au strâns vineri seara în centrul oraşului, la deschiderea celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Medieval Cetăţi Transilvane.

Festivalul a fost deschis cu o paradă impresionantă. Aproximativ 250 de participanţi, cavaleri, domniţe sau interpreţi de muzică medievală au pornit din parcul Astra, au traversat pietonala Nicolae Bălcescu şi s-au oprit în Piaţa Mare a oraşului.

Aici, pe scena special amenajată au urcat ungurii de la Bodo Sarkany, pentru un recital de muzică medievală cu cimpoaie şi tobe, recitalul lor fiind urmat de un super-show pirotehnic al celor de la Crispus, pe muzica celor de la Ad-Hoc. Prima seară de festival s-a încheiat tot în acorduri de muzică medievală, cu un concert susţinut de nemţii de la Drachenmond.

Festivalul Medieval continuă la Sibiu sâmbătă, când sunt programate, pe lângă atelierele medievale, lupte cavalereşti dar şi un spectacol de turnir şi dansuri medievale susţinut de Cavalerii din Muhlbach. Pe scena din Piaţa Mare vor mai urca sâmbătă seara cei de la MedioEvo, pentru un concert de muzică medievală, urmaţi de membrii trupei Nosa, care vor susţine un spectacol de dansuri medievale. Seara de sâmbătă se încheie cu un spectacol incendiar cu dans, cascadorii, efecte pirotehnice şi jonglerii cu steaguri susţinut de trupa Artgotica.

Corvus Corax, cea mai cunoscută formaţie de muzică medievală din Europa până în America Latină, proclamaţi şi recunoscuţi la unison de fanii din toată lumea ca fiind „Regii Menestrelilor”, se întorc în 2012 la Sibiu şi marchează o nouă premieră pentru un festival medieval românesc – spectacolul de muzică medievală „Cantus Buranus”. Spectacolul va începe la ora 22:00, şi se va desfăşura pe scena amplasată în Piaţa Mare.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Tot duminică, este programat un moment inedit, adresat de această dată pasionaţilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom de omul de afaceri Adrian Tomşa, proprietarul Prima TV şi Digi Romania

Pagina de media acum o ora
© LCVA | Dreamstime.com Tranzacţia prin care omul de afaceri Adrian Tomşa vrea să preia Telekom Romania a ajuns pe masa Consiliului Concurenţei. Instituţia a anunţat că urmează să analizeze tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum 40 minute
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum 44 minute
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Lipsa cimitirelor de animale, o problemă ridicată tot mai des de iubitorii de patrupede din Arad / ”Singura opțiune, la care nu am fi vrut să apelăm, a fost incinerarea”

G4Media acum o ora
Iubitorii de animale din Arad dezbat tot mai aprins, în mediul online, problema lipsei cimitirelor pentru patrupede, mai ales persoanele care locuiesc la bloc plângându-se că nu au unde să-şi îngroape prietenii necuvântători de care au avut grijă an

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 52 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°