Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arabia Saudită anunţă că a anihilat două celule Al-Qaida şi a dejucat "atentate teroriste"

Publicat in Gandul, duminică 26 august 2012 ·

Arabia Saudită a anunţat duminică anihilarea a două celule Al-Qaida şi dejucarea unor "atentate teroriste" pe care acestea le pregăteau la Riyadh şi Jeddah (vest), relatează AFP.

Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a precizat că opt persoane, doi saudiţi şi şase yemeniţi, au fost arestaţi.

Suspecţii pregăteau "atentate teroriste" vizând forţele de securitate, anumiţi cetăţeni saudiţi, dar şi străini şi clădiri publice de pe teritoriul acestui regat, se arată în acest comunicat, difuzat de agenţia oficială SPA.

Ministerul a anunţat că autorităţile supravegheau de mai multe luni aceste "elemente suspecte aflate în legătură cu organizaţia deviantă din străinătate", expresie care desemnează, în terminologia oficială saudită, reţeaua teroristă Al-Qaida.

Acest lucru a permis autorităţilor să anihileze o primă celulă în capitală, Riyadh, "care a pregătit explozivi şi îi experimenta", se arată în comunicat, care adaugă că unul dintre membrii celulei prezenta "arsuri şi avea degetele amputate" în urma manipulării unor substanţe explozive.

Mărturisirile unor membri din cadrul celulei au permis anihilarea celei de a doua celule, la Jeddah, al doilea cel mai important oraş din ţară.

Autorităţile saudite au purtat în perioada 2003-2006 o luptă fără milă împotriva unor elemente din cadrul Al-Qaida în interiorul ţării, care s-a confruntat în perioada respectivă un val de atentate împotriva unor instalaţii petroliere şi ţinte străine.

Ele au arestat sute de militanţi, eradicând filiala locală din cadrul reţelei.teroriste.

Cu toate acestea, Al-Qaida este activă în continuare în Yemenul vecin, unde filialele saudite şi yemenite au fuzionat în 2009 sub numele de Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA), o organizaţie considerată de către Statele Unite drept cea mai activă dintre filialele reţelei terorist

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia anunță că a descoperit un nou zăcământ de gaz în Marea Neagră

HotNews acum 7 ore
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE, conform Agerpres. „Am desco

UPDATE - Timiş: O femeie a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, după un accident în care au fost implicate două autoturisme

News.ro acum 4 ore
O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, în care au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.

SuperLiga: Campioana FCSB a câştigat ultimul meci de acasă din acest sezon

HotNews acum 5 ore
Formaţia FCSB, campioana din Superligă, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului, scrie News.ro. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în

Două elicoptere s-au ciocnit în aer, în Finlanda: „Unul a căzut ca o piatră”

Libertatea acum 4 ore
Două elicoptere care transportau cinci persoane s-au ciocnit în aer, sâmbătă, în Finlanda, şi s-au prăbuşit. Nu există supravieţuitori, relatează presa internaţională, preluată de News.ro.

Fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea: cu semnătura sa în latină și cruce relicvar

HotNews acum 7 ore
Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinți augustineni, cu numele și semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres.. În imaginea care îl prez

Mircea Cărtărescu a distribuit maneaua dedicată lui Nicușor Dan. Dani Mocanu: „Mințile strălucite gândesc la fel”

Adevarul acum 6 ore
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.

Bendeac, despre susţinătorii lui Simion: Trebuie decăzuţi din drepturile parentale

BusinessMagazin acum 7 ore
Mihai Bendeac a făcut mai multe postări la adresa românilor care îl susţin pe George Simion. Actorul consideră că părinţii care nu au bani să îşi hrănească copiii corespunzător ar trebui decăzuţi din drepturile parentale, pe lângă nemulţumirea cu ca

Crystal Palace a cucerit primul său trofeu major după ce a învins-o pe Manchester City în finala Cupei Angliei

Mediafax acum 5 ore
Într-o finală de FA Cup istorică disputată pe sâmbătă pe stadionul Wembley, Crystal Palace a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0, câștigând astfel primul trofeu major din istoria de 119 ani a clubului. Golul victoriei a fost marcat în minut

Diaspora votează la alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Țările din Europa cu prezență dublă față de totalul din primul tur

HotNews acum 11 ore
Românii din străinătate continuă să voteze în număr mare în turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025. Până sâmbătă, la ora 16.00, prezența era de aproape două ori mai mare față de primul tur din 4 mai. Până la ora 16.00, votaseră la alegeri

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. BEC lămurește cum se vor numără voturile în secții

HotNews acum 6 ore
Se va citi cu voce tare numele candidatului votat la fiecare buletin ca să existe și o copie audio-video, pentru că întreg procesul de numărare va fi filmat, potrivit Biroul Electoral Central. Biroul Electoral Central a emis o circulară cu instrucți

Vremea

București
acum

dum.

8°/22°
lun.

11°/23°
mar.

9°/22°
mie.

11°/24°
Iasi
acum

dum.

6°/24°
lun.

8°/20°
mar.

8°/15°
mie.

8°/22°
Constanta
acum

dum.

8°/20°
lun.

12°/22°
mar.

9°/19°
mie.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/19°
lun.

6°/13°
mar.

5°/15°
mie.

6°/19°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°