Libraria Humanitas Kretzulescu. Calea Victoriei. O parte din viata mea s-a format si a crescut intre peretii acestei librarii. Nu prin timpul petrecut acolo, asa cum s-a intamplat cu siguranta cu angajatii sai, ci datorita cartilor cumparate de ani si ani de zile. Timpul pe care ele mi l-au consumat separat, acasa, isi avea originea si acolo, la Kretzulescu. Locul a devenit magic inca din timpul liceului, cand am patruns pentru prima oara in libraria deschisa langa frumoasa biserica din Bucuresti.
Descoperisem acolo editia in franceza a Operei Complete a lui Cioran. Aparuta in 1995, la Gallimard, cartea exista in doar doua exemplare. Atunci am schimbat primele cuvinte cu doamnele de la Humanitas – le rugasem daca imi pot pastra un exemplar pentru o saptamana sau doua (cat de bizar putea sa sune?), pana cand am sa strang banii. Cumva am reusit sa le conving si apoi sa adun si suma destul de piperata pe vremea aia. De atunci locul si-a pastrat aproape aceeasi magie. De fiecare cand intru acolo e ca si cum as patrunde intr-un loc al uitarii. Sunt de acord ca nu toata lumea care trece pragul librariei traieste sentimentul, dar sigur, sigur nu sunt nici singurul.
Ultima vizita la Humanitas Kretulescu a rupt vraja. Inca inainte de a intra m-au surprins mesele si scaunele asezate in fata librariei. Am trecut repede peste moment, zicandu-mi ca nu au mai apucat sa le bage inauntru dupa ultimul eveniment semi-monden (nu stiu ce serata a linguritelor la care a participat floarea intelectualitatii romanesti – domnul Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu). La scurt timp dupa ce am intrat am vazut ca afara aparusera primii clienti care, evident…, erau serviti cu o cafea din partea editurii. Asa am presupus.
Am crezut initial ca ramasese putin ceai si cateva piscoturi de la serata linguritelor, pe care in mod galant Humanitas le ofera gratuit celor care doresc sa pop
