Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romsilva hăcuieşte Parcul Naţional Defileul Jiului

Publicat in Jurnalul, duminică 26 august 2012 ·

Afaceriştii italieni care patronează Cariera Meri SRL i-au pus gând rău Parcului Naţional Defileul Jiului. Aceştia vor ca o suprafaţă de aproape 67 de hectare să fie scoasă din aria protejată pentru a se relua exploatarea zăcământului de piatră de la Cariera Meri. Exploatarea carierei de piatră a fost sistată în anul 2010, după ce i-au expirat documentele de mediu. Atunci, Agenţia de Mediu a refuzat să elibereze o nouă autorizaţie de funcţionare, deoarece operaţiunea de extragere a pietrei se făcea îinteriorul Parcului Naţional. Potrivit legislaţiei româneşti completată de cea a Uniunii Europene, extragerea de resurse într-un parc naţional nu este permisă sub nici o formă. Numai că, mai mulţi membri ai Consiliului Ştiinţific care administrează parcul se plâng de faptul că asupra lor există o serie de presiuni pentru a da un aviz favorabil acestei operaţiuni de hăcuire a Parcului Naţional. În apărarea lor, coaliţia ONG Natura 2000 a tras un semnal de alarmă în legătură cu ilegalităţile şi ameninţările la care sunt supuse ariile protejate din România. Unul dintre membrii acestei coaliţii, Erika Stanciu, susţine că reprezentanţii Carierei Meri fac presiuni foarte mari pentru modificarea limitelor ariei protejate în vederea extinderii unei cariere de piatră în zona rezervaţiei forestiere Pădurea Chitu-Bratcu, oraşBumbeşJiu. "Extinderea afectează suprafaţa de protecţie integrală din această arie protejată, respectiv zona cea mai valoroasă pentru care aceasta a fost desemnată."

Directorul parcului, Daniel Bucur, a recunoscut că există o serie de presiuni asupra sa pentru a renunţa la terenul cu pricina în favoarea exploatatorilor italieni. "Cariera Meri este parte a grupului Secol. Aceştia încearcă pe toate părţile să obţină autorizaţia de funcţionare. Ca să cedăm presiunilor ne-au dat în judecată pentru a le plăti 1,8 milioane de euro despăgubiri pentru că le-am

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Eugen Sechila a fost săltat în trafic și dus la audieri a doua oară într-o săptămână

HotNews acum 22 minute
Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare din România și sfătuitor al lui Călin Georgescu, a fost oprit în trafic joi și dus la audieri, a doua oară într-o săptămână, după ce luni a fost audiat și eliberat, relatează Antena 3 CNN și Digi24. S

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum o ora
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 27 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°