Incendiul izbucnit, duminică seară, la Pavilionul băilor minerale din staţiunea Băile Olăneşti a fost limitat, iar la ora transmiterii acestei ştiri nu mai există pericol de extindere a focului, afirmă repreyentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger, flăcările au distrus acoperişul clădirii care face parte din patrimonul naţional, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.
Fulgar a spus că incendiul a fost limitat şi nu mai există pericol de extindere, pompierii intervenind cu cinci autospeciale pentru lichidarea acestuia.
Reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a precizat că cea mai apropiată clădire se află la o distanţă aproximativ 30 de metri.
Un incendiu puternic a izbucnit, duminică seară, la acoperişul Pavilionului băilor din staţiunea Băile Olăneşti, incendiul fiind anunţat la 112 în jurul orei 19.00.
La un moment dat, flăcările au atins aproximativ zece metri înălţime, iar la faţa locului intervin trei autospeciale ale ISU, una de la combinatul Oltchim şi una a Serviciului Voluntar de Urgenţă Băile Olăneşti, pompierii alimentându-se cu apă din râul Olăneşti.
"Incendiul a cuprins acoperişul, dar s-a extins şi în interiorul clădirii, care are doar parter", preciza purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Conform sursei citate, în urma incendiului nu există victime, clădirea fiind dezafectată.
Clădirea cuprinsă de incendiu este inclusă în patrimoniul naţional şi se află în apropierea centrului staţiunii, lângă parcul oraşului.
Pavilionul de tratament cu băi minerale este o construcţie de la sfârşitul secolului XIX, iar în urmă cu câţiva ani clădirea a fost cumpărată de o femeie de afaceri din Vâlcea, în prezent fiind dezafectată.
Incendiul izbucnit,