Preşedintele SUA, Barack Obama, a evocat memoria astronautului Neil Armstrong, care a încetat din viaţă aseară, la vârsta de 82 de ani, înscriindu-l pe primul om care a păşit pe Lună în rândul ”celor mai mari eroi americani”, ale cărui realizări nu vor fi ”niciodată uitate”, relatează AFP.
'Neil este printre cei mai mai eroi americani, nu numai din epoca actuală, ci din toate timpurile', afirmă Obama într-un comunicat, declarându-se 'profund întristat' de dispariţia astronautului. 'Atunci când el şi coechipierii săi au decolat la bordul navetei Apollo 11 în anul 1969, au luat cu ei aspiraţiile unei naţiuni întregi', adaugă Obama, care avea numai opt ani când a avut loc această misiune istorică. 'Ei au decis să arate lumii că spiritul american poate să vadă dincolo de ceea ce pare inimaginabil, iar cu motivaţie şi ingeniozitate totul este posibil', mai afirmă liderul de la Casa Albă.
'Şi atunci când Niel a pus piciorul pe suprafaţa Lunii pentru prima dată, el a oferit un moment de reuşită umană care nu va fi uitat niciodată', continuă Obama în mesajul său, în care mai spune că 'astăzi, spiritul pentru cunoaştere al lui Neil continuă să anime toţi bărbaţii şi femeile care şi-au dedicat viaţa explorării necunoscutului, printre care se numără şi cei care fac în aşa fel încât să ne conducă cât mai sus şi cât mai departe în spaţiu'. 'Această moştenire va fi dusă mai departe, alimentată de un om care ne-a învăţat puterea enormă a unui mic pas', afirmă Obama la finalul mesajului.
În luna iulie 1969, Neil Armstrong a ajuns pe Lună cu misiunea Apolo 11 împreună cu alţi doi cosmonauţi, dar a fost primul care a coborât pe solul selenar şi a rostit celebra expresie rămasă în istorie: 'Este un pas mic pentru om, dar unul uriaş pentru omenire'.
Decesul său a survenit în urma complicaţiilor după o intervenţie chirurgicală pe cord, care a fost efectuată la