Păstrând tradiţia ultimilor patru ani, Consiliul Local Techirghiol s-a întrunit, ieri, la începutul Zilelor Oraşului, în şedinţă festivă. La eveniment au participat zeci de localnici. Printre cei prezenți s-au aflat și persoane vârstnice dar și cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie și pe care primarul, ca de fiecare dată, a ținut să le felicite și să le premieze.
În deschiderea ședinței, primarul Adrian Stan a mulţumit localnicilor care l-au susţinut în obţinerea unui nou mandat şi a declarat în faţa acestora că se simte onorat să conducă oraşul Techirghiol și-n următorii patru ani.
Edilul a subliniat faptul că, deja, planurile prezentate în timpul campaniei electorale au început să fie puse în practică, dând exemplul iniţierii lucrărilor pentru miniparcul acvatic. În curând va fi amenajată o plajă pe malul lacului, a mai anunțat primarul. De asemenea, se află în proiect asfaltarea a 20 de străzi, dar și reabilitarea falezei. Mai mult, construirea blocului de locuințe sociale și amenajarea grădiniței vor fi terminate, iar reabilitarea Casei de Cultură Constantin Tănase se află pe ultima sută de metri.
Ca în fiecare an, cetățenii de onoare ai localității au transmis mesaje de felicitare cu ocazia sărbătoririi Zilelor Orașului. Adrian Stan a lecturat mesajul de felicitare din partea Patriarhului Daniel şi a precizat că a primit felicitări şi de la regele Mihai, ambele personalităţi fiind cetăţeni de onoare ai oraşului Techirghiol.
La şedinţa festivă au fost prezenţi, printre alţii, deputatul Eduard Martin, locuitor al oraşului, Cristian Bărhălescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Su Yanwen, consulul general al Chinei, Füsun Aramaz, consulul general al Turciei, Vitali Gherman, viceconsulul Federației Ruse, şi nu în ultimul rând, Vasilică Rusu, directorul Sanatoriului Techirghiol. La evenim