Elevii de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, care au rămas cu mediile neîncheiate la unele discipline de studiu, susţin, începând de astăzi şi până vineri, inclusiv, examenele de corigenţă.
Astăzi este programat exa-menul de corigenţă de la matematică, iar mâine, la fizică şi limba franceză. Miercuri vor fi organizate examenele de corigenţă de la geografie, informatică şi limba română, iar joi, la comunicare profesională, respectiv marketingul afacerii. Pe 31 august este programat ultimul examen, cel de la planificare operaţională.
Lista celor aflaţi în situaţie de corigenţă cuprinde 36 de elevi din clasele IX-XII, 12 dintre ei fiind corigenţi la câte două materii.