Ce ar trebui să cunoască un Conducător? Drumul.
Actul de înlăturare a lui Traian Băsescu a pornit ca un moft costisitor, al cărui decont politico-financiar n-a venit încă. Dar îl putem aproxima.
“Un moft”, fiindcă - în nici un moment al desfăşurării sale - n-a părut că există cineva, în tabăra organizatorilor, care se osteneşte să gândească. Nici acum, în ceasul al treisprezecelea, nu sunt semne că s-ar încumenta.
USL nu-şi asumă nici o vină. S-a oferit, în schimb, să-i “apere” pe cei 7.400.508, care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, ba chiar pe toţi cei 8.455.336. N-am auzit gogomănie mai mare. (Poate doar aceea cu lovitura de stat). Să-i apere - de ce? Dacă ar fi lipsit un singur vot din cvorumul de 50 plus 1, referendumul ar fi fost invalidat. Dacă toate demersurile de numărare s-ar fi petrecut – logic – înainte, poate că vorbeam astăzi despre Suspendat ca despre fostul preşedinte al României. Numai că nici astăzi, după ce s-a pronunţat şi Statistica, nu ştim cu certitudine câţi suntem şi dacă nu cumva cifra de 18.299.000 alegători e cea corectă. Oricum, e cifra luată oficial în calcul.
USL dă vina pe vreme (deşi canicula ar fi favorizat-o, dacă n-ar fi existat cvorum), dă vina pe judecătorii de la Curte (altminteri, unii dintre ei figuri... hm... cel puţin stranii), dă vina pe Suspendat. Aici, argumentele sunt de-a dreptul candide: adică de ce nu s-a lăsat bătut, de ce-a zis că nu vrea să se revină la Cotroceni ca la Liga lui Mitică şi apoi s-a răzgandit? S-a răzgandit, fiindcă ţara asta a lor e chiar Liga lui Mitică. (A fost Liga lui Mititică, pe vremea lui Boc). Onoare? Conceptul ăsta sună de multă vreme a gol.
Nu e un triumf (cu milioane de voturi împotrivă), nu e o bucurie întoarcerea lui Traian Băsescu. (Fie şi în contextul în care scurta şederea discretă a lui Antonescu la Cotroceni a fost o catastrofă
