Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norvegia va eradica o serie de disfuncţionalităţi în cadrul instituţiilor sale, scoase la iveală de masacrul comis de Breivik

Publicat in Antena 3, duminică 26 august 2012 ·

Norvegia va proceda la o eradicare a unor disfuncţionalităţi grave în cadrul instituţiilor sale, scoase la iveală de către masacrul comis de extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, condamnat la 21 de ani de închisoare, Parlamentul urmând să se reunească în acest sens marţi, relatează AFP.

Pronunţând vineri pedeapsa maximă de 21 de ani de închisoare, cu posibilitatea prelungirii, împotriva extremistului de dreapta pentru uciderea a 77 de persoane anul trecut, justiţia norvegiană a închis acest capitol dureros.

"Niciodată cuvântul uşurare nu a fost pronunţat atât de des într-un tribunal ca după verdictul de ieri (vineri)", nota sâmbătă un editorialist de la Aftenposten, un ziar de referinţă în Norvegia.

Este un sentiment împărtăşit de către supravieţuitorii carnagiului de pe Insula Utoya, unde Breivik a deschis focul asupra participanţilor la o tabără de vară a Tineretului Laburist, omorând 69 de persoane. Anterior, el a detonat o bombă lângă sediul Guvernului, la Oslo, omorând alte opt persoane.

"Acest rahat s-a terminat. Acum poate să înceapă viaţa", rezuma Ingrid Nymoen, într-un mesaj postat pe Twitter.

Uşurarea este cu atât mai mare, cu cât verdictul a rămas, după toate aparenţele definitv, acuzarea şi apărarea renunţând să facă apel.

Însă, odată ce procesul cu valenţele sale cathartice s-a încheiat, Norvegia - o ţară de tradiţie liberală, până într-acolo încât uneori este naivă, afirmă unele spirite critice - trebuie acum să vizeze faliile care au apărut cu ocazia crimelor comise de către Breivik.

O Comisie independentă creată de către premierul Jens Stoltenberg a criticat extrem de dur reacţia autorităţilor faţă de atacuri, apreciind că atentatul cu bombă de la Oslo ar fi putut să fie evitat, iar Breivik ar fi putut să fie arestat anterior.

Raportul Comisiei, pu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 29 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 34 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Când am putea reveni la „taxe mai comode”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avansat un nou termen

Adevarul acum 43 minute
În contextul actualelor măsuri de austeritate, România ar putea reveni la un regim fiscal mai relaxat până la finalul anului viitor, dacă va exista predictibilitate și dacă Guvernul va continua reformele necesare, a declarat vicepremierul Dragoș Ana

Ursula Von der Leyen a cerut Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să

Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo

HotNews acum 21 minute
Aeroportul din Bergamo, care oferă legături aeriene low-cost spre și dinspre Milano, aflat în apropiere, a fost închis temporar, marți, după ce un bărbat a murit după ce a intrat pe pista, chiar când un avion se pregătea de decolare, informează Reut

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°