Profitul net al fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) totalizează 335,81 milioane de lei pentru primul semestru, în urcare de aproape 2,5 ori faţă de nivelul consemnat în intervalul similar din 2011, potrivit datelor publicate de administratori, informează Mediafax.
În prima jumătate a anului trecut, rezultatul net al fondurilor s-a ridicat la 138,94 milioane de lei.
Datele privind profiturile au fost anunţate de cei nouă administratori şi centralizate de Mediafax.
Administrat de ING Pensii, fondul de pensii private obligatorii ING a consemnat cel mai ridicat profit net la nivelul industriei, de 111,45 milioane de lei, în creştere cu 130,6% faţă de iunie 2011.
A doua poziţie în clasament revine fondului aflat în administrarea Allianz-Ţiriac Pensii - 83,6 milioane de lei, de la 34,01 milioane de lei în urmă cu 12 luni.
Profitul net al fondului Aripi, gestionat de Generali Pensii, a urcat cu 145,5%, la 31,09 milioane de lei.
Cele trei fonduri de pensii ocupă aceleaşi locuri şi după nivelul activelor gestionate.
Raportat la numărul de participanţi, fondul Alico a înregistrat un profit net de 69,7 lei pe client, fiind urmat în această ierarhie de fondul ING - 65,1 lei pe client şi fondul Pensia Viva (administrat de Aviva Pensii) - 64,9 lei.
Rezultatul net al administratorilor în primul semestru indică pierderi de 3,04 milioane lei, în scădere cu 78,5% faţă de nivelul consemnat la 30 iunie 2011.
Spre deosebire de fondurile de pensii, administratorii încă înregistrează pierderi din cauza nivelului relativ ridicat al cheltuielilor de funcţionare în raportat cu veniturile obţinute din comisioane, care sunt limitate prin lege.
ING Pensii Private ocupă prima poziţie în privinţa rezultatului net, cu un profit net de 6,57 milioane de lei, avansul faţă de iunie 2011 fiind de 64,5%.
Pe