Mihăiţă stătea linişitit în salonul lui de spital din Târgu Mureş, când, deodată, prin ochiul ferestrei, zări o parapantă zburând deasupra parcului din curte. O clipă îl invidie pe necunoscutul din parapantă. Ar fi vrut să fie el în locul lui. Îşi aminti că, exact cu o săptămână înainte de accident, învăţase şi el să zboare. Dar cum să mai poată face el asta acum, că mai are doar piciorul drept?

Neazul l-a lovit într-o sâmbătă, când conducea de la Iaşi spre Topliţa. A încercat să depăşească o maşină, dar şoferul i-a tăiat calea. Mihăiţă a frânat brusc. “Maşina a lunecat către parapetul metalic de pe contrasens, chiar spre capătul său, care era suspendat în aer, neavând nici un fel de protecţie pe capăt. Impactul a fost foarte violent, şocul extrem de dur. Am deschis imediat ochii: volanul era stâmb, îndoit. Prima reacţie a fost să ies din maşină să văd ce s-a întâmplat. Mi-am desfăcut centura de siguranţă şi m-am întins spre uşă. Nu am reuşit. Nu înţelegeam de ce nu pot să cobor, atâta vreme cât uşa mea era larg deschisă”, povesteşte Mihăiţă. În secunda următoare a înţeles de ce nu se putea urni: nu mai avea decât piciorul drept. Stângul îi fusese retezat pe loc. “Am înţeles că nu mai am nimic, nici degete, nici gleznă, nici genunchi, nimic, începând cu jumătatea femurului”, adaugă tânărul. La spital şi-a luat cu el şi piciorul tăiat, să i-l pună la loc. A fost imposibil.

“Uite, am fost la călărie, am fost la înot, m-am dat cu parapanta”. “Măi, omule, potoleşte-te, ai avut un accident!”

Înapoi, în salonul de spital. “Şi apoi, tot privind parapanta aceea pe geam, mi-am dat seama că, acolo, sus, în aer, nu-mi trebuie neapărat picioarele. Se poate şi fără”, ne povesteşte Mihăiţă acum, la şapte ani de la necaz. Şi a făcut-o: la câteva luni de la accident reînvăţa să meargă cu proteza. Peste un an se dădea cu parapanta şi făcea drumeţii pe Retezat, cu