După un weekend canicular, vremea se va schimba treptat începând cu această săptămână, în toată ţara. Se va răci accentuat, cerul prezentând înnorări, vor fi ploi, iar vântul va prezenta intensificări, pe alocuri cu aspect de vijelie.
Astfel de fenomene se vor resimţi îndeosebi în Maramureş, Transilvania, Moldova şi zonele de munte, iar după-amiaza şi seara şi în Muntenia şi Dobrogea. Izolat, mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp, ploile putând avea şi caracter torenţial. În restul zonelor, vremea va deveni răcoroasă, temperaturile maxime fiind cuprinse între 20 de grade în nord şi în depresiuni, până în jurul valorii de 34 de grade în sud-est, iar cele minime în general între 9 şi 16 grade. În Europa, în sud şi sud-vest, vremea se va menţine călduroasă şi numai cu totul izolat va ploua slab.
Mâine. Vremea se răceşte. Temperaturi din ce în ce mai scăzute, când instabilitatea atmosferică se va accentua şi va cuprinde treptat toate regiunile, începând din nord-vestul ţării. Schimbări de vreme se vor simţi şi pe litoral, unde cerul se va acoperi treptat de nori şi temporar vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Temperatura apei mării nu va depăşi 22 de grade.
Poimâine. Vreme răcoroasă şi instabilă. Cerul va prezenta înnorări accentuate în cea mai mare parte a ţării şi va ploua pe crestele montane, la Braşov şi Sibiu, unde cantităţile de apă vor fi însemnate. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime, în scădere uşoară, vor fi cuprinse între 19 şi 30 de grade.