Senatorul afiliat PSD Cezar Măgureanu vrea să scape de interdicţia de a părăsi ţara care i-a fost impusă de procurorii DIICOT în dosarul în care acesta este inculpat pentru că a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat care a creeat prejudicii statului de aproape 120 de milioane de euro.
Grupul amintit îi avea printre lideri pe interlopul giurguvean Octavian Grecu - Butoane, Sorin Stuparu, doi directori ANAF - Nicuşor Drăgan şi Dan Stroe, acţionari ai SC Lemarco - Mircea Rădină, Neculai Marataş. În total iniţial procurorii DIICOT au reuşit să obţină iniţial arestarea a 40 de persoane printre care şi ginerele senatorului Măgureanu, Valentin Găzdac.
Faţă de parlamentar s-a luat la sfârşitul lunii iulie măsura interdicţiei de a părăsi ţara care i-a fost prelungită pentru încă 30 de zile la sfârşitul săptămânii trecute.
De data aceasta Cezar Măgureanu a contestat decizia procurorilor, plângerea sa urmând să fie luată în discuţie luni, 27 august, de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, procurorii DIICOT au reuşit să obţină la începutul lunii august şi arestarea preventivă a unuia din liderii bulgari ai reţelei de evaziune fiscală Ivan Ivanov.
Pentru acesta şi pentru încă 30 de persoane Tribunalul Bucureşti a admis săptămâna trecută prelungirea arestării preventive până pe 22 septembrie.
Astfel, printre cei aflaţi acum după gratii se află cei doi directori ANAF, Nicuşor Drăgan şi Dan Stroe, Sorin Stuparu, Florin Ivănuş, Ştefan Ferţu, Luca Galavotti, Mircea Rădină şi Neculai Marataş de la Lemarco, Stelian Vintilă, Nadia Păcală, Mirela Doina Petrescu, Marius Cune şi Mădălina Năipeanu.
Iniţial au fost arestaţi şi interlopul Butoane, alături de câţiva acoliţi ai lui, precum şi Nicolle Saikaly - fostul iubit al Ginei Pistol, însă Curtea de Apel Bucureşti a decis în mod ciudat că aceştia pot fi