Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Mazăre, apariţie şoc la Carnavalul Mamaia! El s-a costumat în Regele Ludovic al XIV-lea, zis şi Regele Soare

Publicat in Cancan, duminică 26 august 2012 ·

Edilul Constantei, Radu Mazare, organizatorul evenimentului, si-a facut aparitia asa cum ne-a obisnuit de la inceputul verii, costumat ca un personaj de istorie, de aceasta data alegand sa fie Regele Ludovic al XIV, zis si Regele Soare, flancat de 4 fete care i-au stat pe parcursul serii de-a stanga si de-a dreapta.Cele zece care alegorice si-au prezentat fiecare show-ul personalizat in stilul specific al fiecaruia.

"Aşa cum am spus, fiecare club va avea propriul lui car alegoric, fiecare club se va prezenta cu animatoare, cu coregrafie, costumaţii, cu DJ, cu muzica lor şi vom putea participa cu toţii, aşa cum am vãzut eu în alte ţãri si iata ca din luna mai de cand le-am spus patronilor ca cine va avea car, va avea clubul deschis, iar cine nu, isi va inchide portile, iar dupa cum vedeti acest lucru s-a concretizat. Nu vreau ca la cluburi sau la distracţie, sã vinã doar cei tineri sau cei neînsuraþi sau cei care se considerã apţi pentru a merge în club. Nu! Vreau sã fie o petrecere de bucurie pentru toatã lumea. Tin sã le mulţumesc deţinătorilor de cluburi, care fac eforturi deosebite, hotelierilor si detinatorilor de plaje si restaurante. A fost, dupa cum vedeti, un eveniment de foarte mare avengură, cu scenă amplă, muzică, lumini, dar cu nişte cheltuieli infime din partea Primãriei Constanţa. Am fãcut în aşa fel, cum nu se face în România, si am reuşit sã punem cap la cap pe toţi cei care cred în turismul românesc şi care cred cã poate fi promovat pe această temă", şi-a început Radu Mazăre discursul în faţa celor peste 3000 de persoane prezente în fata Casinoului din Mamaia care au urmărit spectacolul şi defilarea carelor alegorice.

Edilul Constantei, Radu Mazare, organizatorul evenimentului, si-a facut aparitia asa cum ne-a obisnuit de la inceputul verii, costumat ca un personaj de istorie, de aceasta data alegand sa fie Regele Ludovic al XIV, zis

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 56 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 17 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 57 minute
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 2 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°