”Raţiunea poate să facă o copie ireproşabilă, dar originalul numai sufletul poate să-l facă. Tot ceea ce vă trebuie este să acceptaţi ca axiomă faptul că sufletul dumneavoastră poate orice”, spune Vadim Zeland în cartea sa, ”Murmurul stelelor dimineţii”, Ed. Dharana. ”Cei care s-au adresat sufletului au creat capodopere”, mai spune autorul menţionat. Cu alte cuvinte, reuşim în viaţă, avem suceces şi ne simţim împliniţi atunci cand, înainte de a ne consulta raţiunea în legătură cu ce este posibil sau nu, reuşim să ne consultăm propriul suflet. Ce ne spune sufletul poate fi diferit de ceea ce ne spune raţiunea, uneori poate fi chiar la polul opus, dar sufletul vorbeşte într-un limbaj extrem de simplu; el, fie simte că-i bine, fie simte că nu-i bine, apreciază Zeland şi, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi poate confirma asta.

Dacă oamenii sunt mai fericiţi, se simt mai împliniţi şi pot depăşi poveştile delicate ale vieţii, ascultandu-şi cu mai multă îndemanare sufletul, excesul de tristeţe, de suferinţă, sentimentele de eşec, de singurătate sau de nerealizare şi incapacitate de regăsire de sine în viaţă ar putea fi expresii ale unei masive pierderi de comunicare şi comuniune cu propriul suflet. Sigur că noi, cu mici excepţii, proiectăm cauzele propriilor suferinţe interioare asupra lumii înconjurătoare. Noi spunem că ”x” sau ”y” ne crează probleme, noi vedem atitutidinile şi comportamentele altor oameni ca indezirabile şi spunem, cel puţin în momentele în care avem o vagă recunoaştere a partcipării la experienţa negativă, că ”poate avem şi noi trăsăturile urate sau rele ale altora, dar nu chiar aşa”. Ca şi cum ne-am privi în oglindă şi am zice;”faţa pe care-o văd acum e urată, dar e prea urata ca sa fie a mea. Nici eu nu stralucesc de frumusete, dar cel pe care-l vad arata oribil”! În asemenea situaţii, existenţa ne arată un chip a carui uratenie este s