Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎN MINTEA UNUI SWINGER: „Bucuria pe care tu n-o poți da”. Cea mai completă mărturisire pe care ați putut-o citi vreodată

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 august 2012 ·

Roland și soția lui își împart viața cu alte cupluri, pentru că altfel, spune el, ar fi rămas blocați în propriile frustrări și s-ar fi despărțit. Modul în care gândește s-ar putea să vă îngrozească, dar este cea mai sinceră confesiune făcută vreodată până acum pe acest subiect.

”Când v-aţi dat seama că vreţi să faceţi sex cu alte cupluri?”. A trecut vremea şezătorilor, a petrecerilor nevinovate între prietenii de familie. La Iaşi, de câţiva ani activează o comunitate care pune pe gânduri pe oricine. De acum, o simplă petrecere între familişti se poate transforma într-o orgie, cu schimburi de parteneri.

Ceva firesc

Roland şi Anca au doi copii împreună, au locuit cinci ani în Italia de unde s-au întors acum trei ani şi au pus pe picioare propria afacere în Iaşi. Poftele carnale i-au făcut să devină swingeri, pur şi simplu cei doi voiau să facă sex oricând şi cu oricine. Iar cum aşa ceva nu se poate au ales să intre în comunitatea de swingeri.

Ea dorea să exploreze relaţii sexuale cu alte femei, el a vrut dintotdeauna să vadă două femei împreună. El a împlinit vârsta de 32 de ani, însă pe pagina de profil se dă cu cinci ani mai tânăr şi fără copii. Cuplul lor are mai multe pagini de contact pe site-uri de specialitate din România. Şi-au dat seama că vor să facă sex cu alte persoane după ce au abordat mai mult în glumă subiectul.

Ambii au acceptat şi nu a fost o problemă să îşi găsească parteneri. ”Experienţa noastră a trecut de varianta în trei, iniţială. Acum mergem la petreceri cu câte 4-5 cupluri de swingeri”, spune Roland, sub pseudonim.

Bucătăria altuia

Un swinger schimbă în mod deschis partenerii sexuali. ”Este o persoană aflată într-o relaţie angajată sau de alt tip, care în mod voluntar acceptă să facă sex cu alţii din afara cuplului. Asta poate însemna doar să privească de pe margine, să fie urmărit în timp ce face sex, să pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenţi ruşi arestaţi în Odesa şi Lviv pentru operaţiuni de sabotaj / Doi localnici au fost înşelaţi de ruşi care se dădeau drept ofiţeri ucraineni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) şi Poliţia Naţională au reţinut opt agenţi ruşi implicaţi în operaţiuni de sabotaj în sudul Ucrainei, precum şi două persoane din vestul Ucrainei pe care ser

Sfânta Cuvioasă Parascheva

Buletin de Carei acum 19 minute
• publicat la: 14 octombrie 2025

Investiție masivă de 10 miliarde de dolari în industrii cruciale pentru securitatea SUA. Anunțul JPMorgan Chase

Mediafax acum 57 minute
Cea mai mare bancă americană din punct de vedere al activelor va finanța companii din patru domenii strategice: apărare și aerospațial, tehnologii de frontieră precum inteligența artificială și calculul cuantic, tehnologia energetică, inclusiv bater

Zelenski prezintă posibile surse de finanţare pentru achiziţionarea rachetelor Tomahawk, în cazul în care decizia va fi aprobată

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că finanţarea potenţială pentru furnizarea rachetelor Tomahawk către Ucraina ar putea proveni din trei surse: programul PURL al NATO, un „mega acord” negociat cu Statele Unite şi activele ruseşti

Cod galben de ceață în județul Suceava. Care sunt zonele vizate

Mediafax acum 2 ore
Marți dimineață, între orele 6.00-10.00, județul Suceava se va afla sub un cod galben devreme nefavorabilă. Administrația Națională de Meteorologie transmite că se vor semnala: „ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 5

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Biden laudă acordul de încetare a focului şi îl felicită pe Trump / ”Sunt profund recunoscător şi uşurat că această zi a sosit”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte Joe Biden a emis luni o declaraţie în care şi-a exprimat profunda uşurare şi recunoştinţă după eliberarea ultimilor 20 de ostatici în viaţă şi anunţarea unei noi încetări a focului

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 10 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 10 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Fostul preşedinte Sarkozy va începe să ispăşească pedeapsa de cinci ani de închisoare pe 21 octombrie – presă

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va ispăşi pedeapsa într-o închisoare din Paris începând cu 21 octombrie, au declarat luni surse informate pentru AFP, după ce luna trecută un tribunal l-a co

Vremea

București
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

6°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°